Povestea ciorapului de Craciun

Povestea ciorapului de Craciun se spune ca dateaza din anul 280 si e legata de faptele bune facute de un om generos numit Nicolas, care traia in orasul Myra in Asia Mica. Cand era inca tanar, parintii sai bogati au murit intr-o epidemie. Un sustinator al invataturilor lui Iisus Hristos, Nicolas a devenit preot crestin si si-a folosit toti banii ca sa ii ajute pe saraci, pe cei in nevoie sau suferinzi. Si-a dedicat viata sa il slujeasca pe Dumnezeu si a fost facut episcop cand era inca tanar. Parintele Nicolas (sau Nicolae) a devenit cunoscut pretutindeni pentru bunatatea si generozitatea sa. Nicolae nu a fost niciodata casatorit si nu a avut copii. Dar el iubea foarte mult copiii si deseori dadea cadouri copiilor din orasul lui. De aceea el a devenit cunoscut drept cel ce daruieste cadouri din Myra. Dar el daruia cadouri in special noaptea tarziu pentru ca identitatea sa sa ramana secreta. Nu ii placea sa fie vazut cand daruieste asa ca cei mici stiau ca trebuie sa adoarma daca vor sa vina Nicolae si la ei. Nicolae a devenit cunoscut drept protectorul copiilor si, dupa ce a fost canonizat, a fost numit Sfantul Nicolae.De-a lungul secolelor s-au spus multe povesti si legende despre viata si faptele Sfantului Nicolae.

Legenda spune ca un taran sarac traia fericit intr-o casuta din Myra, Ptara, orasul Sfantului Nicolae, cu sotia si cei trei copii ai sai. Dar fericirea familiei s-a destramat cand sotia omului a murit de o boala grea, lasandu-l singur cu cei trei copii de crescut, cuprinsi de disperare. Toate treburile gospodariei au cazut pe umerii fiicelor, in timp ce tatal lor trudea ca sa asigure un trai familiei sale indurerate.  

Cand fiicele au ajuns la varsta casatoriei, bietul tata a devenit si mai deprimat pentru ca stia ca nu le poate marita cu barbati buni, pentru ca nu aveau zestre. In acele zile, o tanara sotie trebuia sa ofere viitorului sot ceva de mare valoare. Fara zestre o fata nu avea nicio sansa sa se casatoreasca.

 Intre timp, Sfantul Nicolae a aflat de bietul taran si de fiicele sale. Cunoscand situatia financiara a batranului, el a decis sa il ajute, dar vroia sa o faca in secret. Asa ca s-a dus intr-o seara la casa omului cu un sac de galbeni si a asteptat ca familia sa adoarma inainte de a-i pune sacul pe geam, in casa.

In acea noapte, fiicele au terminat treaba de facut si au agatat sosetele proaspat spalate sa se usuce langa foc. Ele nu aveau idee ca binefacatorul lor era ascuns in preajma, asteptandu-le sa se duca la culcare. Mai tarziu, dupa ce toata lumea a adormit si lumina s-a stins, Sfantul Nicolae s-a strecurat langa geamul lor si a privit inauntru. A pus cu grija punga cu banii de aur intr-una din sosete si a plecat la fel de silentios cum a venit.

Cand tatal a gasit dimineata punga cu aur in soseta, a cazut in extaz. In sac era suficienta zestre pentru o fiica! Se pare ca era un semn de la Dumnezeu, se gandi. Cine oare i-a trimis acest dar? se tot intreba… Omul isi facea planuri sa o marite pe fiica cea mare cu aceasta zestre.  

In noaptea urmatoare, Sfantul Nicolae a mai daruit omului inca o punga de aur si tot in soseta a lasat-o pe timpul noptii, asa incat si a doua fiica a avut zestre ca sa se casatoreasca.  

 Tatal fetelor deja era foarte curios sa afle cine este binefacatorul misterios asa ca a treia noapte nu s-a culcat si a stat ascuns sa vada daca vine cineva cu galbenii si ii pune in soseta. Batranul l-a vazut si recunoscut pe bunul preot caruia i-a cazut la picioare cu bucurie si recunostinta si i-a multumit nesfarsit din toata inima sa. Cu binecuvantarea Sfantului Nicolae, bietul om a putut sa isi vada toate cele trei fiice maritate si cu o viata buna si prospera alaturi de familiile lor.

Asa se spune ca a inceput traditia sosetelor de Craciun in tarile europene. 

Citeste - Povestea ciorapului de Craciun

Legenda impodobirii bradului

Legenda impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei preluat pe la jumatatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia,asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii. 

Se cunoaste foarte putin faptul ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit: bradul era un copac ritual taiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul inca se pastreza in regiuni din Oltenia si sudul Banatului. Astfel, in cadrul ritualului de inmormantare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea si natura. 

Bradul, impodobit in vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile. 

Citeste - Legenda impodobirii bradului

Legenda comerciala-Mos Craciun

Legenda comerciala spune ca Mos Craciun este un batranel voios si cu burtica. El este imbracat cu un costum rosu cu alb la mansete si guler, are nasturi negri si la mijloc este prins cu o centura neagra.

Mosul locuieste la Polul Nord impreuna cu sotia sa – Craciunita, unde are o fabrica de jucarii, care sunt facute de ajutoarele sale-spiridusii. In timpul anului el citeste scrisorile copiilor cuminti si le face jucariile dorite.

In Ajun pune toate jucariile in sac, le urca in sanie si porneste in zbor cu renii sai: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen catre casele copiilor.

Intra in fiecare casa pe horn, acolo unde exista si lasa cadourile sub brad sau in cizmulita frumos decorata. 

Pana la urma... Vedeam pe Mosul la serbari, insa nu-mi amintesc daca credeam in acel Mos. Ce stiu sigur este insa ca eu credeam in Mos Craciun ca in ceva/cineva supranatural. El stia ce am facut in timpul anului. Imi stia notele de la scoala, daca am stat prea mult afara, daca i-am ascultat si ajutat pe parinti.

Ca si alti copii cautam cadourile prin casa. Mama mea, pentru ca ea era si Niculina si Craciuneasa, avea atat talent la a piti lucrurile ca nici la liceu nu le gaseam. Am primit asadar cadouri de la Mosu’ pana am plecat la facultate si credeam ca trebuie sa fie ceva fermecat in asta. Mi-e si acum mila de colegii care si-au descoperit cadourile si n-au mai crezut. Au pierdut ani buni de emotie in fata Mosului. Veneam de la colindat si gaseam darurile lasate de Mos in lipsa mea. Sau mama ne dadea afara din sufragerie ca sa se aeriseasca si ca prin minune Mosul aducea darurile pe fereastra. Mare sugubat Mosul asta.

Citeste - Legenda comerciala-Mos Craciun

Legenda lui Mos Craciun

Legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, l-a rugat pe Mos Ajun sa-i gazduiasca. Deoarece era sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun.
Ajunsa la casa lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere acesteia adapost. Craciuneasa era o femeie buna, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, ii gazduieste in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus. 
Afland cele intamplate, Craciun isi pedepseste sotia taindu-i mainile. Maica Domnului, printr-o minune, o vindeca, lipindu-i mainile la loc Craciunesei. Mos Craciun, vazand aceasta se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin". Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci.
De atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului (24 decembrie), Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si pune sub brad cadourile. Cei 9 reni sunt: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen. Conducatorul acestora este Rudolph, renul cu nas rosu.

Citeste - Legenda lui Mos Craciun

Legenda Sfantului Dumitru

Cică trăia odată pe meleagurile astea un cioban; singur, izolat de lume, neștiutor de faptul ca ar mai exista și alți oameni în afara lui.

Într-o noapte, Dumitru a avut un vis în care i s-a dezvăluit ca sunt și alte făpturi pe pământ asemeni lui, așa că, dimineață, a pornit fără zăbavă departe de locurile sale familiare și a ajuns în cele din urmă într-un sat. Cel dintâi lucru care i-a atras atenția era ca oamenii intrau unul după altul într-o casa mare, fără a mai ieși apoi afară. Era o zi de duminică și toți creștinii se duceau la biserică.

Nevrând să rămână mai prejos, a luat și el drumul bisericii, dar, observând ca toți oamenii duceau cate un sac în spate, nu a stat mult pe gânduri, și-a umplut un sac cu paie și l-a aruncat pe spinare. Când a intrat în biserică , toată lumea i-a zis cu mustrare să lase sacul jos, însă el a întrebat nedumerit de ce nu și-l leapădă și cei din jur. De fapt, ceea ce zarea Dumitru în cârca semenilor săi nu erau altceva decât păcatele lor.

Toți oamenii din locașul sfânt șușoteau și rădeau fără vreo rușine, iar dracul, proțăpit într-o strană, îi însemna pe necuviincioși în cartea lui cu păcate. Furios ca Dumitru se arata prea evlavios, necuratul și-a înfipt dinții într-o piele de bivol și a tras de ea până când a slobozit un pârț cutremurător. Nimeni nu a văzut și nu a auzit fapta asta scârboasă, cu excepția lui Dumitru, care n-a putut rezista ispitei și a început să hohotească. Diavolul a respirat ușurat: omul râsese în biserică și avea motiv să îl treacă și pe el la catastif.

Amărât de greșeala lui față de Dumnezeu, Dumitru s-a întors fără preget la turma lui, hotărât să nu mai pășească niciodată în lumea păcătoasa din preajma sa. Au trecut ani după ani, și într-o zi, oamenii l-au găsit în bătătura lui, mort de multă vreme, dar fără nici o urmă de putreziciune. Așa s-a făcut că i-au recunoscut sfințenia și au ridicat pe locul stânei o biserică, care să aducă aminte de smerenia și curățenia celui numit de atunci încoace Sfântul Dumitru.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-muncile-arhanghelului.html

Citeste - Legenda Sfantului Dumitru

Legenda Muncile Arhanghelului

 Lui Adam i-a dat Dumnezeu plugul şi i-a zis că numai de trei ori să întoarcă pământul că va fi destul. A arat cum i-a spus Dumnezeu şi cum boii erau sălbatici le-a dat drumul.
                Atunci numai ce vine dracul şi îi spune că a greşit că a dat drumul la boi, că îi va trebui sămănătură şi la anul, şi când vor venii copiii lui. Şi îi spuse că îi va aduce boii înapoi dacă Adam îi va da copiii şi copiii copiilor lor până în veacul vecilor, după ce vor muri. Şi Adam s-a gândit că, după moartea la ce mai trebuiesc oamenii şi făcu înţelegerea cu sarsailă.
                Dumnezeu, care le ştie pe toate se amârî tare. Doar îi spuse că oricât s-ar osteni să pregătească pământul va avea tot cât îi dă El, Dumnezeu.
                După mult timp Dumnezeu voia să scape pe oameni de diavol, că ajunsese iadul să fie bucşit de dânşii. Aşa că a trimis pe Arhanghelul Gavriil în iad, ca să slujească diavolului un an, lui Sarsailă cel mare, cerând în schimb doar ce este de făcut pentru a cădea înţelegerea între el şi Adam. Dar i-a zis să nu pomenească nimic legat de ce a venit, să aştepte până ce l-a întreba el.
                A slujit el acolo un an cu credinţă, făcând tot ce i s-a spus. Amu anul s-a fost împlinit şi diavolul tot nu l-a întrebat de ce a venit.
                Şi a ieşit arhanghelul mânios s-a trântit uşa după dânsul, de s-a cutremurat iadul şi s-a dus direct lşa Dumnezeu să-i spună ce s-a întâmplat. Dar Dumnezeu i-a cerut să mai slujească un an.
                Merge iar şi mai slujeşte un an şi, când s-a împlinit, îl întreabă diavolul de ce a stat atâta vreme acolo. Gavriil i-a spus şi tare s-a perpelit sarsailă când a auzit. Dar n-a avut ce face, trebuia să plătească pentru munca arhanghelului.
                Aşa că i-a spus că înţelegerea lui cu Adam poate fi desfăcută numai şi numai de acela care s-ar naşte din duh sfânt şi fecioară.
                Arhanghelul a ieşit pe uşă şi, la fugă, cu diavolul după el, că nu mai voia să-i de-a drumul din iad. Şi când să iasă din iad, luându-şi zborul, sarsailă l-a prins de picior şi i-a rupt talpa, acolo unde la om este fundătura aceea. De atunci au rămas oamenii cu talpa aşa, căci înainte aveau talpa dreaptă.
                Şi a ajuns Gavriil la Dumnezeu şi i-a spus ce a aflat. Atunci Dumnezeu l-a trimis la Maica Domnului. Apoi Maica a primit duhul sfânt şi l-a născut pe Hristos.
                Atunci, acele trei zile ce a stat în mormânt, a mers în iad şi a rupt înţelegerea dintre sarsailă şi Adam, şi-a dat drumul la toate sufletele. Iar pe diavol l-a legat şi aşa şede până la a doua înviere. În locul lui a intrat Iuda, că el a fost spânzurat de un mesteacăn.
Unii bătrâni spun că nu era Arhanghelul Gavriil şi Sfântul Vasile, cel care a adus dezlegarea înţelegerii.
http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-raurilor-oltul-jiul-si-muresul.html

Citeste - Legenda Muncile Arhanghelului

Legenda cetăţii de la Moşna

   Se zice că în codrii Moşnei era o cetate ascunsă şi tainică. Şi că, în caz de primejdie, ea putea fi scufundată în pământ astfel ca nimeni să n-o poată vedea. Iar poarta acestei zidiri în noaptea de Anul nou se deschidea singură, fiind fermecată de mii de ani.
                Într-o vreme, peste această cetate ar fi fost stăpână o femeie din viţa regilor daci, inimoasă, chibzuită şi pricepută, pe nume Raba. Şi ea avea o fată nespus de frumoasă. Şi toate voile i le făcea copilei sale, Basa. O iubea cu o dragoste atât de vie, încât nu mai ştia ce să-i dăruiască. Şi-i zidi chiar un palat cu totul şi cu totul de marmură, aur, argint şi nestemate, împodobit cu scoarţe alese în trandafiri roşii, ce-ţi luau ochii, şi cu borangicuri fine, cum nu s-au mai aflat. Toate lucrate de mâinile femeilor din părţile Moşnei. Vestea despre frumuseţea şi bogăţia Basei s-a dus pretutindeni şi toţi craii de jur-împrejur, megieşi, şi de ţară, râvneau cu înflăcărare s-o ia de soţie. Însă zădarnic băteau ei la poarta cetăţii. Doamna Raba, care mai degrabă ar fi murit decât s-o supere pe fiica ei, era nevoită să nu le deschidă, căci Basa nici nu voia să audă de dânşii. Gândul ei era numai la Ioniţă, viteazul care-i întrecea în luptă şi pe cei mai străluciţi crai. Îl văzuse doar o singură dată, dar ochii lui au prins în laţ inima fetei, fără putinţă de scăpare.
                Iată că într-o bună zi porni spre cetate şi acel tânăr mai frumos şi mai puternic decât toţi ceilalţi. A mers ce-a mers, a tot urcat până ce-a zărit poarta. Tocmai se sfârşea anul. Când poarta s-a deschis, a şi intrat în cetate.
- Spune-mi acum: cine eşti, cum te cheamă şi care-i pricina venirii tale în această cetate unde nu au intrat decât cei din neamul nostru?
- O, stăpîna noastră, nu sunt decât un biet ţăran de pe pământurile Nicoreştilor şi Ioniţă mă cheamă. Iar dacă am venit aici cu primejdia vieţii mele, apoi am făcut-o cu gândul de a vă apăra. Cică un mare val de năvălitori, în frunte cu feciorul căpeteniei lor, vine încoace să prade cetatea şi s-o răpească pe frumoasa domniţă Basa.
- Or arde doar copacii şi iarba, dar în cetate n-or pătrunde, că de o mie de ani, de când îi, nimeni n-a izbutit asta. Eşti tînăr şi-i păcat ca trupul tău să putrezească pe dealul Moşnei! Îţi mulţumesc din inimă pentru cuvintele cele cu minte. Pentru asta primeşte de la mine în dar aceste nestemate şi pleacă până nu-i prea târziu. Eu îmi apăr cetatea singură.
- Ce vrea stăpîna noastră să fac eu cu nestematele ?! Sunt sărac, aşa e, dar fericirea mea ar fi destulă dacă m-ai lăsa să apăr pădurea Moşnei. Strămoşii mei s-au născut pe aceste locuri. Iar eu am crescut la umbra codrilor Moşnei şi-mi sunt dragi şi copacii, şi iarba, şi pămîntul acesta. Toate îmi vorbesc de strămoşi, dar şi de copilăria mea. Aşa că oasele mele să albească aici, de-ar fi să mor în floarea vieţii, decât să văd Moşna pângărită şi spurcată de liftele străine.
- Ia, auzi, geme pămîntul şi ţipă pădurea, grăi Raba şi dispăru ca prin minune.
- Fugi, Ioniţă, strigă Basa de la fereastra palatului. Mama mea scufundă cetatea şi-aprinde pădurea. Aşa se luptă ea cu duşmanul. Fugi!
                Dar ochii lui Ioniţă, uimiţi şi fermecaţi, priveau în neştire chipul frumoasei domniţe.
- Cere-i mamei tale să n-aprindă pădurea. O apăr eu!
                Şi-ndată a scos Ioniţă cornul şi, numai ce-a sunat de trei ori, că au şi prins să se-adune oştenii câtă frunză şi iarbă. Veneau bărbaţi tineri şi mai vârstnici, femei şi copii mărişori, fiecare cu ce avea: seceri, coase şi topoare. Şi-au tăiat în năvălitori, şi s-au luptat cum ştie să se lupte omul pământului, de-a curs sîngele pârâu în şanţul cetăţii. Numai feciorul căpeteniei a scăpat în fuga mare, călare, înspre Vaslui. Şi Ioniţă după dânsul. Asta nu era a bună, căci ura s-a încâlcit în inima feciorului căpeteniei şi-a jurat el răzbunare, pe sabia-i ucigaşă. La poalele dealului Mitocul s-a ascuns după o stâncă. Şi-acolo, l-a aşteptat pe Ioniţă. Când s-a apropiat viteazul, l-a doborât de pe cal cu arcul, i-a tăiat capul şi-a plecat la casa tătâne-su, ca să se laude cu aşa ispravă.
                Trupul lui Ioniţă a fost îngropat cu mare cinste în cetate, jelit de Basa, care a îmbrăcat pentru vecie haina cernită. De-atuncea, poarta nu s-a mai deschis. Totul a căzut în paragină şi timpul a scufundat cetatea. Numai valul de pămînt cu şanţul de apărare se mai văd şi azi, amintind că pe această înălţime strămoşii noştri stăteau de veghe ca un zid de nepătruns în faţa duşmanilor.

                De atunci se poveşteşte că multă lume a râvnit după bogăţiile cetăţii, aur şi pietre preţioase, petrecute sub pământ. Şi mulţi s-au pierdut în căutarea ei. Asta pentru că dacii nu au pierdut niciodată legătura cu spiritele şi ele, drept mulţumire, păzesc pentru totdeauna locurile dace.
                Şi toţi săpau în mijloc, unde se crede că este mormântul unei mari căpetenii dace. Au căutat şi prin numeroasele galerii subterane, făcute de cei ce au gândit cetatea, să fugă sau să cadă în spatele duşmanilor.  Şi pe drumul cu lespezi de piatră al dacilor au căutat, şi n-au găsit nimic, decât rătăcire...
                Cel mai rău au păţit-o turcii, care-au săpat mult timp după comori prin aceste locuri. Şi la câte au păţit ei, neştiute, au spus că pe acolo este Şeitan, satana care rătăceşte drumurile ca nimeni să nu găsească comoara dacilor. Se spune chiar că ei au blestemat locul, lăsândul în grija satanei. Dar noi ştim că sunt doar spiritele vechilor daci, că niciodată nu au făcut vreun rău oamenilor locului. Doar aşa, îi face să piardă drumul...
                Şi, dacă nu dai ascultare spiritelor, păţeşti ca şi cei 12 ţărani care nu s-au potolit în căutarea lor. Se spune că 12 ţărani de prin partea locului au pornit să găsească neapărat comoara dacilor. Ajunşi în mijlocul cetăţii se spune că au aprins un foc mare şi au pornit să se roage să găsească comoara. Şi, la un moment dat le-a răspuns o voce care i-a întrebat ce vor. Şi fiecare şi-a spus păsul: unul să facă avere, altul să trăiască viaţa fără să muncească, şi altele, mai puţin unul care nu a ştiut ce să ceară. Şi aşa a fost până când a venit momentul plăţii pentru darurile făcute de spirite. Toţi cei care au făcut jurământul în acea noapte au murit de boli grave, în chinuri, imediat după ce se împlinea ceea ce au dorit. Dintre cei ce şi-au dorit câte ceva, ultimul care a murit, la fel ca ceilalţi, a fost cel care a vrut să nu muncească toată viaţa. 7 ani a fost viaţa dată fără muncă înainte de moartea în chinuri. Şi ultimul dintre toţi a murit cel ce nu şi-a dorit nimic plecând se spune, pentru o ultimă dată, pe drumul spre cetate...
                Aşa este acum, în zilele noastre, prin locurile acestea. Amintirile vechii cetăţi se află acum în mijlocul pădurii. Şi drumul până acolo este foarte greu de ţinut, de parcă o putere nevăzută te face mereu să-l pierzi şi să te trezeşti mereu în altă parte faţă de cea dorită de tine. Bătrânii locului spun că, atunci "Când te apropii de cetate, ceva îşi ia minţile. Te rătăceşti şi te trezeşti a doua zi în altă parte. Eu, când eram mic, mă duceam de multe ori acolo cu vitele. De fiecare dată pierdeam vitele când mă apropiam de cetate. Vitele o luau razna. Aruncam cu pietre în locul unde se crede că era comoara şi se auzea un vuiet aşa tare că fugeam mereu de frică.".
http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-raurilor-oltul-jiul-si-muresul.html

Citeste - Legenda cetăţii de la Moşna

Legenda raurilor Oltul, Jiul şi Mureşul

 Oltul, Jiul şi Mureşul sȋnt trei fraţi. Ei s-au culcat la un loc pentru o noapte şi, ȋnainte de a se culca, ei au făcut prinsoare că acel care a doua zi, după ce se vor scula cu toţii şi se vor pune la drum, va ajunge mai ȋntȋi la Dunăre, acela să fie fratele cel mai mare.

          Mureşul, ca şiret, s-a sculat ȋnaintea tuturor şi a plecat la drum ȋncet, ȋncet. Dupe aceea s-a sculat Jiul şi, văzȋnd că Mureşul a plecat la drum, a luat-o şi el drept spre Dunăre. Oltul s-a deşteptat mai tȋrziu şi, văzȋnd că ceilalţi fraţi l-au ȋnşelat, s-a necăjit şi a pornit cu furie spre Dunăre, tăind munţi, dealuri, tot ce-i ieşea ȋn cale şi mergȋnd drept spre Dunăre. Oltul a ajuns cel dintȋi la Dunăre şi, prin urmare, el a fost proclamat de frate mai mare.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-aparitiei-pisicii.html

Citeste - Legenda raurilor Oltul, Jiul şi Mureşul

Legenda aparitiei pisicii

O legenda spune că Shaytan (diavolul) s-a transformat în mistreț și a urcat pe Safina (Arca), alături de toate celelalte animale care urmau să fie salvate de potop. Mistrețul acesta a provocat multe distrugeri și profetul Nuh era nevoit ca mereu să repare ba una ba alta, inclusiv chivotul. Într-o seară, în timp ce repara chivotul, s-a tăiat la un deget și câteva picături de sânge au căzut pe punte. Din aceste picături de sânge binecuvântat Allah a creat un leu. Mai târziu, în noapte, când Shaytan și-a făcut apariția sub forma de mistreț leul era de pază și l-a oprit, dar mistrețul a strănutat și din botul lui s-a născut un șobolan care a sărit pe punte și a început să roadă plăcile navei. Leul a strănutat și el și din botul lui s-a născut o pisică și aceasta a sărit asupra șobolanului fără ezitare, omorându-l.
http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-pisicilor-inotatoare.html

Citeste - Legenda aparitiei pisicii

Legenda pisicilor inotatoare

Legenda spune ca faimosul arhitec ar arcei si mare iubitor de animale a intampinat mari dificultati in a mentine calmul pasagerilor sai, pe masura ce vasul lor se apropia de pamantul uscat al muntelui Ararat, localizat intr-o zona indepartata din estul Turciei, langa Marea Caspica. Dupa mai multe luni la bordul navei de lemn, plina de animale, va puteti da seama de ce pasagerii erau nerebdatori sa coboare. Doua pisici, ceva mai istete si cu ceva mai multa vointa decat celelalte animale, au reusit sa insele vigilenta lui Noe si au sarit in ape pentru a inota spre uscat.    Pe masura ce apele s-au restras, legenda a continuat. Pisicile si-au croit drum pe pantele mutelui Ararat si a ugasit calea catre vechile asezari Van, de pe malul Lacului Van. Pisicile au fost binecuvantate de Allah, si o pata de par roscat a aparut pe fruntea lor, pentru a marca locul in care Allah le-a atins.Indiferent daca legenda este adevarata sau nu, dovezile atesa faptul ca pisicile Turkish Van au trait, si au innotat, in aceasta parte indepartata a Orientului Mijlociu, timp de sute de ani, datand poate chiar din timpul lui Noe. Escavarile facute in regiune au scos la iveala figurine de teracota, vechi de 7.000 de ani, care reprezentau o femeie care se juca cu pisici. Artefacte ale ocuparii Romane din regiunea Van (pe atunci, Lparte a vechii Armenii), in perioada 387-75 i. Ch, etaleaza o pisica mare, deshisa la culoare, cu inele pe coada.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-terapiei-cu-pisici.html

Citeste - Legenda pisicilor inotatoare

Legenda terapiei cu pisici

În urma experimentelor efectuate, s-a constatat că terapia cu feline are rezultate extraordinare în reglarea tensiunii arteriale, armonizarea sistemului nervos, înlăturarea durerilor cauzate de migrene, reumatism şi ulcer. Astfel, pisicile Persane sunt recomandate pentru neurastenie, insomnie, probleme osoase şi de articulaţii, cele cu părul scurt şi moale tratează bolile de rinichi, ficat, gastrite şi colite, iar motanii de orice rasă tratează artrozele, pentru că torc mai vârtos decât pisicile. De asemenea, felinele au calitatea de a calma persoanele frustrate şi stresate şi sunt instrumentul ideal pentru centrele de detenţie sau instituţiile de corecţie pentru tineri. Este bine de ştiut că pisicile se aşază pe acele noduri ale reţelelor energetice Hartmann (noduri geopatogene), locuri în care omului nu îi este indicat să stea. Atunci când pisica stă pe locul cu probleme al stăpânului, îl „încălzeşte” cu undele sale electromagnetice ale căror frecvenţe intră în rezonanţă cu cele ale omului şi înlătură astfel dezechilibrele energetice ce apar în orice patologie. Astfel, pisicile preferă porţiunile corpului uman unde simt un organ bolnav, acesta generând un pol de energie negativă. Felinele au puterea de a-l reduce şi chiar anula.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-celor-ce-nu-iubesc-pisicile.html

Citeste - Legenda terapiei cu pisici

Legenda celor ce nu iubesc pisicile

Epopeea naţională a Finlandei povesteşte despre o vrăjitoare care intră în casa unei familii şi îi ia pe toţi într-o sanie trasă de o pisică uriaşă cu ajutorul unei vrăji şi îi duce la marginea ţinutului Pohjola, despre care se vorbea că aparţinea nopţii şi spiritelor rele. O superstiţie potrivit căreia cine nu iubeşte pisicile nu se va căsători sau dacă nu, când va muri, va fi dus la cimitir pe ploaie circula în Olanda. Poate cea mai emoţionantă dintre legende vine din Polonia. Deoarece stăpânul a aruncat puii unei pisici în râu, aceasta şi-a exprimat disperarea printr-un mieunat sfâşietor. Văzând durerea pisicii care-şi privea puii zbătându-se în ghearele morţii, salciile şi-au întins ramurile în apă, pentru ca pisoii să poată ieşi pe mal. De atunci, în fiecare primăvară, salciile nu înfloresc, dar, în amintirea acelei întâmplări, acestea se umplu de inflorescenţe acoperite de un puf moale, ce seamănă cu blăniţa pisoilor. Din acest motiv, li se mai spune şi „mâţişori”.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-pisicii-negre.html

Citeste - Legenda celor ce nu iubesc pisicile

Legenda pisicii negre

Unul dintre motivele care a determinat aparitia superstitiei este faptul ca pisica neagra a reprezentat obiectul de cult al religiilor pagane ale antichitatii. De aici, probabil, a aparut si aversiunea Bisericii Crestine fata de felina neagra, ura care a condus la reunirea intr-o singura categorie a ereziilor religioase si a ocultismului asistat de acest fel de pisici.Conform unei alte legende medievale, in ziua Judecatii Universale oamenii vor vedea pisicile negre agatate de zidurile infernului. In cartea "Evanghelia Diavolului", de exemplu, se afirma ca pisicile negre au facut un pact cu diavolul, prin care aveau dreptul sa-si bata joc de oameni in vinerea mare.Papa Gregorio al IX-lea a emis o lege prin care ii condamna pe cei care se faceau vinovati de crima deosebit de grava de a creste o pisica neagra, aceasta culoare simbolizand raul si rusinea.Incepand din secolul al XV-lea si pana in secolul al XVII-lea, literatura abunda in scrieri despre vrajitoare si pisicile lor negre. Chiar si rezumatele proceselor intentate femeilor suspectate de practicarea magiei negre sunt pline de referiri la pisici negre.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-pisicii-de-angora-turceasca.html

Citeste - Legenda pisicii negre

Legenda pisicii Angora turceasca

Legenda pisicii de Angora turceasca: Mustafa Kemal Ataturk, marele fondator al Republicii Turcia, a spus ca succesorul sau va fi cel care va avea un calcai muscat de o pisica alba. De atunci aceasta pisica este respectata si numita de musulmani Van Kedisi. De asemenea multe persoane cred ca pisica de Angora alba este un dar de la Alah, ca implineste dorinte si aduce noroc persoanelor de care se ataseaza.

Citeste - Legenda pisicii Angora turceasca

Legenda salciei plangatoare

Legenda salciei plangatoare, este foarte veche, de origine poloneza si cunoscuta sub numele de ,,salcia pisicii”: Intr-o primavara pisica unui taran a facut atat de multi pui incat nu putea sa-i hraneasca pe toti. Taranul a hotarat sa arunce toti pisoii in rau, vazand aceasta pisica-mama a alergat dupa ei incercand sa-i salveze. Nereusind sa-i scoata din apa, mieunatul ei puternic a fost auzit de salciile de pe mal, care si-au intins crengile peste apa si micutii s-au prins de ele, salvandu-se de la inec. De atunci, in fiecare primavara salcia nu mai infloreste, ea ne aduce aminte de fapta aceasta prin ,,matisorii” care apar pe ramurile ei.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/10/legenda-apei-de-busuioc-si-tineretii.html

Citeste - Legenda salciei plangatoare

Legenda pisicii tigrate

Legenda pisicii tigrate: Demult, cand era inca salbatica, pisica tigrata traia impreuna cu un tigru. Intr-o zi, fiind foarte frig, tigrul i-a cerut sa-i aduca putina caldura. Pisica pleca imediat si gasi o casa a unor oameni, in care ardea un foc in camin. Pisica intra pe furis in casa si fura un carbune aprins si-l duse tigrului. Acesta cand vazu aceasta a fost foarte multumit, insa, din acel moment pisica nu a mai fost aceeasi, ea se gandea mereu la acel loc primitor si calduros. Intr-o zi ii spuse tigrului ca are de gand sa plece la acea casa si ca va ramane acolo pentru totdeauna.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-pisicii-siameze.html

Citeste - Legenda pisicii tigrate

Legenda pisicii siameze

Legenda pisicii siameze: In mitologia thailandeza pisica domestica era numita ,,pisica regala a vechiului Siam”, se credea ca primea in trupul ei sufletul regelui, cand acesta deceda. De asemenea, ele traiau alaturi de calugari fiind considerate pazitoare ale templelor sacre. Erau respectate, iar pentru faptul ca vegheau trupurile celor morti primeau daruri de la rudele celor decedati, ca un fel de ritual benefic, aducator de noroc.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenda-pisicii-lui-mahomed.html

Citeste - Legenda pisicii siameze

Legenda pisicii lui Mahomed

Legenda pisicii lui Mahomed care explica de ce acest animal mic este capabil sa aterizeze in picioare: Intr-o zi pisica profetului Mohamed s-a culcat in maneca hainei acestuia. Nevrand sa o deranjeze, acesta a taiat maneca, s-a ridicat si a plecat. Cand s-a intors, drept multumire pisica i-a facut o plecaciune, iar ca raspuns Mahomed i-a daruit capacitatea de a ateriza intotdeauna pe cele patru picioare.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/11/legenca-ca-pisica-ar-avea-noua-vieti.html

Citeste - Legenda pisicii lui Mahomed

Legenda ca pisica ar avea noua vieti

Legenca ca  pisica ar avea noua vieti: Intr-o carte din sec. al XVI-lea se afirma ca o vrajitoare putea sa ia forma pisicii sale de noua ori. Astazi, acest mit este legat de aparenta invincibilitate a pisicii. Desi se cunoste talentul sau de a ateriza aproape intotdeauna pe cele patru picioare, totusi sunt cunoscute si multe accidente survenite in urma caderilor de la inaltime si care infirma legenda si arata natura delicata a pisicii.

http://legendeinlume.blogspot.ro/2012/08/legenda-pisicii-albastra-de-rusia.html

Citeste - Legenda ca pisica ar avea noua vieti