A fost odata ca niciodata pe “Valea Posagii”o fata frumoasa ca rupta din soare, cu ochii negrii ca mura si cu fata alba ca spuma laptelui. Era o fata de pastor si pazea adeseori turma tatalui pe Ť Valea Posagii ť in sus. Tot atunci traia pe aici un tanar cioban, inalt si zdravan ca bradul de munte. Voinicul cioban si tanara pastorita s-au indragostit foc unul de altul caci, zau, spunand drept bine s-ar fi potrivit si, Doamne, o pereche mai nimerita nici ca ai fi putut gasi in rotogolul acestor munti. Dar se vede ca in cartea sortii le-a stat scris
altceva. Tatal fetei, un mosneag batran si zgarcit, n-a voit nici sa auda de dorinta tinerilor indragostiti si a alungat din casa sa pe voinicul cioban, ca pe un nemernic. Caci, vedeti dumneavoastra , ciobanul era sarac lipit, iar batranul avea stare bunisoara. Si ciobanul s-a dus si a pribegit in lume, fara sa stie suflet de om despre pasurile lui. La cativa ani, cand s-au intors cu o turma de oi pe care si-a agonisit-o, iubita sa, frumoasa pastorita zacea aruncata in mormant. A omorat-o dorul, s-a uscat pe picioare, cum se usuca floarea lipsita de roua, iar la capul mormantului i-a crescut un brad frumos. Ciobanul si-a facut din el un fluier si canta seara la mormant doine atat de induiosatoare si de jalnice, de ti se rupea inima ascultandu-le. Iar in urma n-a mai putut purta durerea ce-i apasa sufletul chinuit de dor si s-a impietrit, s-a scimbat in stana de piatra, care si azi scoate gemete dureroase si varsa lacrimi dupa iubita pierduta. Din stanca izvoraste si astazi lacrimile tanarului sub forma unui fir de apa repede si cristalina, izvorul Ť Valea Posagii ť. Cunoscut sub numele de Ternessos la greci, de Tierna, Lerna, Dierna sau Zernes în perioada romana, râul Cerna de astazi îsi are izvoarele înfipte adânc în osatura Carpatilor Meridionali. Aici pe acest aprig râu de Munte poposeste Hercules, cunoscut si venerat în antichitatea greco-romana si sub ipostazele Hercules Iovio sau Iovis Poles. În legendele române din aceasta regiune carpatica eroul apare sub numele de Iovan Iorgovan. Dupa aceasta varianta, hidra fuge din fata lui Iovan si se refugiaza în munti undeva în zona Closanilor. Acolo, sus pe Muntele Oslea, Iovan îsi încearca palosul pe o stânca uriasa ce se prabuseste formând podul de la Ponoare. În zona Cheilor Corcoaiei sau la cheile lui Hercule cum le numesc localnicii, catre izvoarele Cernei, are loc prima lupta. Dupa ce Hercule îi taie unul dintre cele cinci capete, hidra, conform traditiei, strapunge muntele si fuge, lasând în urma sa un traseu sinuos, aceste stranii chei sapate în calcarele de pe valea Cernei, în speranta ca va ajunge sa se scalde din nou într-unul din cele sapte izvoare termale pentru a-si reface fortele. Dar Hercule ajunge primul, se scalda, prinde puteri si de fiecare data îi mai taie hidrei înca un cap. Drept multumire, dupa cum spun legendele, oamenii i-au cioplit aici în munte, o imensa statuie care astazi poarta numele de "bustul lui Hercule". În acelasi mod se va desfasura lupta si la urmatorul izvor, dupa care, hidra ramasa doar cu doua capete, fuge pe valea Cernei, în jos, catre Dunare. Hercule o ajunge din urma la Toplet unde se va da cea mai grea lupta. Hidra, învinsa iarasi, fuge de la varsarea Cernei pe Dunare în sus, catre Cazane, refugiindu-se în pestera denumita astazi "Gaura cu musca", sau "Gaura cu musca columbaca". Aici hidra va fi prinsa si ucisa. Legenda spune ca dupa uciderea hidrei, vara, înainte ca pestera sa fie inundata de apele lacului de la Portile de Fier, din ea ieseau roiuri de muste care ucideau vitele. Legendele mai spun ca oamenii din partea locului au sculptat în piatra de la Toplet chipul lui Hercule, eroul care a învins hidra, teribilul balaur cu cinci capete.
