Cu mult
timp în urmă, pe vremea marilor regi, se înălţa un castel falnic pe un
deal din mijlocul mlaştinii Ecedea. Stăpânul castelului era unul dintre
acei nobili mândri care se credeau mai presus de oricine şi nu se temeau
nici de Dumnezeu. Ignorau ostentativ legile domnitorului încoronat al ţinutului
şi chiar s-au răzvrătit împotriva lui cu gândul de a-l detrona. S-a declanlşat
o luptă sângeroasă între rege şi nobili. Oastele regelui îl aveau în frunte
pe însuşi regele, iar nobilii erau conduşi de stăpânul castelului din mijlocul
mlaştinii Ecedea. După lupte îndelungate regele a reuşit să-i învingă pe
rebeli. După ce nobilii s-au predat până la ultimul, regele i-a condamnat
la moarte pe fiecare. Execuţiile urmau să aibă loc – cu scop de intimidare-
chiar în castelele nobililor. Stăpânul castelului din mijlocul mlaştinii
Ecedea trebuia să moară şi el. În ziua execuţiei l-au scos din temniţa
castelului, l-au legat la ochi şi i-au aşezat capul pe butuc. Nobilul avea
părul lung şi bogat. Când barda călăului i-a atins gâtul, părul lui bogat
a parat lovitura. Nobilul a exclamat de durere: ”Vai mie!”. La a doua lovitură
călăul a acţionat cu mai multă băgare de seamă: i-a dat părul la o parte
reuşind, de data asta, să-i reteze capul. După execuţiei, regele i-a distrus
castelul. A vrut să dispară fără urmă acel castel din mijlocul mlaştinii
Ecedea. Poporul nu l-a uitat însă şi a denumit acel loc Dealul Dorinţelor.
