Acum mult timp, cerul era un loc fericit.
Soarele si Luna erau mereu acolo, imbracati in cele mai bune haine ale
lor, facute din argint si aur, si toate stelele le tineau companie
intr-o petrecere nesfarsita.
Era atat de multa lumina,
tot timpul, incat niciun rau nu putea avea loc pe Pamant si oamenii
necinstiti nu aveau unde se ascunde. Soarele era foarte grijuliu cu tot
ceea ce era si, cand vedea ca ceva nu mergea bine, el punea o sageata
aurita in arcul sau si pedepsea vinovatul.
Soarele era inca un tanar
placut si Luna s-a indragostit de el. Ea s-a decis sa se marite cu el,
crezand ca erau perechea potrivita. Dar el nu a stiut nimic despre asta.
Cum ea vorbea cu el despre dragoste si fericire, imbracata in rochia sa
de argint, stralucitoare, el doar zambea si se uita in alta parte, spre
o constelatie indepartata.
Nu era nimic acolo, nimic decat o tanara stea, ce era numita Dunarea.
Din senin, steaua s-a
indragostit asa tare de Soare, incat ar fi murit decat sa nu-l mai vada.
Si, ca sa scurtam vorba, ei au decis in curand sa se casatoreasca.
Afland de aceasta, Luna nu a
mai stralucit. Orgoliul ei fusese ranit, la fel si inima. Ea a chemat 3
duhuri rele si le-a cerut sfatul. Dupa ce au spus descantece impreuna,
ea a mers la nunta Soarelui, ce se desfasura pe o pajiste frumoasa, si
s-a apropiat de mireasa inocenta. Ea a rostit cateva cuvinte magice, si
Dunarea a cazut intr-o prapastie a cerului, lasand o dara de lumina in
urma ei, si oprindu-se in mijlocul unei paduri intunecate, nepatrunse.
Locul unde cazuse, era numit “Muntii Padurea Neagra”. In momentul in
care ea a atins pamantul, Dunarea s-a transformat intr-un lac curat si
rece.
Malefica Luna a facut ca
arborii sa se stranga in jurul lacului, astfel incat Soarele sa nu il
vada, dar Dunarea a rugat o zana ce venise sa-si oglidneasca fata in apa
sa o ajute sa-si vada iubitul inca o data.
Si, din senin, lacul a dat
nastere unui fluviu, curgand spre Est, pentru a intalni Soarele. Zana a
trimis mai multe rauri pentru a o ajuta pe Dunare, pana cand fluviul
devenea mare si puternic.
Apoi, Luna a a aruncat o
piatra din coroana ei pentru a opri raul, si piatra s-a transformat
intr-un munte, dar Dunarea si-a facut drum prin munte. In final, fata de
apa, a gasit marea si a imbratisat-o bucuroasa. Fiecare strop din
trupul ei de apa reflecta fata Sparelui intr-o intalnire triumfala.
Desi Luna, plina de
remuscari, s-a oferit sa se casatoreasca cu el, si sa-l iubeasca pentru
totdeauna, Soarele, furios, a jurat sa nu mai vorbeasca cu ea vreodata.
Acum, el isi conduce auriul car de razboi, si vine pe Pamant doar cand
Luna pleaca departe. Ea nu a mai putut sa-l intalneasca vreodata.
El isi ogindeste neincetat fata in fiecare picatura din apa Dunarii, dar este intotdeauna singur pe cer.
