Legenda Geneza Cerului şi Pământului

Potrivit mitologiei chineze, la incepurile lumii, Cerul şi Pământul formau un haos asemănător unui ou. Din acest haos se naşte Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând oul în două jumătăţi formează Cerul şi Pământul. Cu cât Pan ku creştea mai înalt cu atât cele două jumătăţi ale lumii erau tot mai mult îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează lumea: capul lui devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele şi Luna, din grăsimea lui apar mările şi fluviile, iar părul lui ia forma arborilor şi a vegetalelor.

O altă legendă chineză vorbeşte despre zeul Di. Acesta îl însărcinează pe Zhong Li să rupă legătura dintre cer şi pământ pentru a împiedica zeii şi spiritele care descindeau pe pământ să-i asuprească pe oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre Cer şi Pământ, zeii puteau coborî şi se puteau amesteca printre oameni, iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore sau o scară. Arborele sau liana ce lega cele două niveluri cosmice au fost tăiate sau muntele ce atingea cerul cu vârful a fost retezat. Doar şamanii, eroii, suveranii şi misticii puteau urca prin procese extatice la cer, încercând astfel restabilirea situaţiei primordiale.

Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi şi Nu Wa, două fiinţe cu trup de dragon, despre care se spune că ar fi frate şi soră şi care erau reprezentate în iconografie cu cozile înlănţuite. După potop, Nu Wa reface cerul albastru cu pietre de cinci culori diferite, taie picioarele unei ţestoase uriaşe şi înalţă patru stâlpi în cei patru poli ai lumii. De asemenea zeiţa-dragon îl ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa adună cenuşă de trestie pentru a opri apele revărsate, apoi modelează oamenii: din noroi pe oamenii săraci, iar din lut galben pe nobili.

Una dintre legende ne povesteste despre Yu cel Mare. În vremea tatălui său, Yao, lumea nu era încă orânduită cum este acum, iar apele mari curgeau haotic, inundând lumea. Yao ridicase diguri, dar această măsură nu a reuşit să stabilească ordinea. De aceea, în timpul domniei sale Yu cel Mare sapă pământul şi sileşte apele să se rostogolească în mare, după care vânează şerpii şi dragonii.

În religia daoistă apărută în China, înaintea cerului şi a pământului a apărut o fiinţă nedefinită, dar perfectă, care are în mod haotic condiţia unui bloc de piatră nesculptat. Această entitate poartă numele „Dao” sau „Mama Universului” şi este o totalitate primordială, vie, a genezei, fără formă sau înfăţişare. „Dao” înseamnă totodată şi transformarea neîntreruptă a lumii printr-o alternanţă de energii antagonice: yin şi yang.