Legenda spune că, în jurul anului 1800, o epidemie de ciumă ar fi
lovit populaţia din zonă. Se spune că însuşi mitropolitul Ţării
Româneşti de la acea vreme, Cozma, ar fi fost răpus de teribila boală,
chiar în această biserică.
Împrejurimile edificiului întăresc miturile ţesute de-a lungul
vremii, în jurul mănăstirii: două cimitire vechi flanchează, de-o parte
şi de alta, mănăstirea, iar groapa de gunoi din apropiere paralizează
împrejurimile cu miasma sa. Zilnic, zeci de persoane fără noroc
scormonesc prin mormanele de deşeuri în căutarea metalelor, iar câini
schilozi roiesc în jurul acestui focar de infecţie, care îţi reaminteşte
continuu de ciuma care a răpus aproape tot satul de altădată.
Potrivit legendei, lăcaşul de cult nu a apucat să fie sfinţit, iar
preoţii nu au slujit niciodată aici, din cauză că mănăstirea a căzut
pradă turcilor, în timpul invaziilor otomane.
Toţi localnicii au auzit despre crimele petrecute pe aici sau despre
poveştile cu fantome şi umbre inexplicabile, dar când îi întrebi,
bătrânii se feresc să dea prea multe detalii, iar tinerii spun că au
auzit ceva, dar sunt doar scormoneli ale celor mai în vârstă. „Acum
mulţi ani, când eram mai tânăr, treceam cu căruţa pe lângă mănăstire
într-o noapte şi am văzut mai multe umbre pe pereţii din exterior. Mi-a
îngheţat sângele în vene de frică. Nu am mai trecut pe-acolo multă
vreme, dar apoi a trebuit să reiau traseul, obligat-forţat, ca să ajung
la groapa de gunoi, de unde mai adun şi eu fiare vechi”, povesteşte cu
vocea tremurândă, Costache Tătaru, un bătrân din zonă.
La vreo sută de metri de acest loc, o şatră de ţigani împleteşte
mănunchiuri de plante uscate. Ei nu vor sa creadă în legenda
blestemului: „Ptiu! Du-te de-aici! Eu am dormit acolo cu copiii mei şi
nevasta acum câteva luni, când era mai cald, şi nu am văzut nimic. Chiar
a fost frumos că ne uitam la lună, că nu are acoperiş”, râde pe sub
mustaţă „Ministrul”, aşa cum se recomandă ţiganul.O altă legendă a locului spune că toate blestemele ce s-au năpustit
asupra mănăstirii se trag de la clopotul bisericii care, de frica
otomanilor, a fost coborât din turlă şi aruncat în apa Dâmboviţei.
Sursa:http://www.turismistoric.ro
