Se
zice că la început, cînd a făcut Dumnezeu toate vietăţile de pe pămînt,
pe toate păsările le-a făcut albe şi nu le-a dat nici un nume. Ele se
deosebeau una de alta prin mărime şi prin cîntec. Dar nu fu destul,
fiindcă Dumnezeu nu putea să cheme la el nici o pasăre, că n-avea nume
cum să le strige. Mai ales că Dumnezeu ar fi vrut să le mai dea cîte un
sfat, de cum trebuie să trăiască şi cum să se hrănească. Dar ele, după
ce le-a făcut, toate au plecat de lîngă Sfîntul-Părinte, afară numai de
una, care tot pe aproape de Atotputernicul se ţinea.Se gîndi atunci bunul Tată, ca să dea cîte un nume la fiecare şi să le
coloreze şi penele în chip deosebit, ca aşa să se înţeleagă mai uşor cu
ele. Porunci deci slujitorilor, ca să-i aducă tot felul de vopsele,
pentru ca să se apuce de lucru. Dar cine să-i adune păsările iar la un
loc, că pămîntul era mare, păsări multe şi nici una nu ştia de ce voia
Dumnezeu să facă. Cum vede însă lîngă el pe zburătoarea care nu se
depărtase de tronul sfînt, o cheamă şi îi spune, ca ea să adune cum va
şti, pe toate celelalte. Atît a trebuit, că unde se apucă acest crainic al Domnului să ţipe cît
îl lua pliscul, în cele patru laturi ale lumii şi să cheme păsărimea
toată la împodobit şi la botez. Şi, cu cît ţipa mai tare, cu atît mai
mult îşi rotea coada, mîndru de cinstea ce i-o făcuse Domnul, de a-l
pune pe el să dea de ştire surorilor această veste.Păsările mari şi mici, mai mult speriate de aşa ţipăt şi de teamă ca
pliscul îngîmfatului lor frate să nu se lărgească pînă dincolo de
urechi, de atîta strigăt, au alergat, care cum au putut, în faţa
Sfîntului-Stăpîn.Dumnezeu a început să le vopsească pe fiecare cum a vrut el şi să le
pună şi nume. Cînd a venit şi rîndul celei care dăduse vestea
celorlalte, ca semn de recunoştinţă, Dumnezeu a vopsit-o cu cele mai
mîndre culori şi mai ales coada i-a împodobit-o cum nu se putea mai
frumos. Dar pentru că se arătase mîndră faţă de celelalte, i-a zis:
- Numele tău să fie păun şi să însemneze mîndrie iar în loc de cîntec, tu să nu poţi decît a ţipa !
Şi de atunci a rămas păunul cu penele mîndre dar fără glas frumos, ci numai ţipă.
