Se
spune ca a fost o data o femeie foarte saraca, ce umbla desculta si
imbracata in zdrente si traia singura intr-un bordei sapat in pamant la
marginea satului. Zi de zi lacrimile ii curgeau siroaie pe fata pana
cand aceasta a nascut un copil cu parul din aur. Curiozitatea a atras
catre bordeiul femeii multi oameni cerand copilul pentru a-l creste ei.
Nu a vrut sub nici un chip sa il dea, iar spre uimirea tuturor, cel mic
le-a raspuns el insusi ca nu vrea sa plece de langa mama sa. Aceasta
minune a ajuns pana la urechile imparatului Zizin-Craiul ce si-a trimis
crainicii sa confirme existenta copilului si sa-l aduca la palat. Vazand
ca nu este cu putinta, imparatul a plecat intr-o dimineata
catre bordeiul femeii, unde spre surprinderea ei copilul a fost de
acord sa plece impreuna la palat cu Zizin-Craiul. Acesta se afla in
mijlocul codrului, inconjurat de flori catifelate si arbori cu trunchiul
de sticla verde. Pe masura ce copilul crestea firea lui se schimba,
devenind ganditor, tulburat de nelinisti, inchis la suflet.Tocmai din
acest motiv i-au spus Buzau, insemnand cel tulbure, inchis la suflet si
neinteles. Dupa venirea slujitorilor Craiului Negru, acesta decide sa
plece impreuna cu ei. Isi ia ramas bun de la craiul Zizin si
imparateasa, apoi incet se indeparteaza parca ascuns in splendoarea
parului auriu. Pe drum incepe sa-si smulga cate un fir de par, ce se
transforma in cercuri luminoase calauzindu-i calea prin paduri si peste
dealuri. Incet, incet durerea il istoveste si primul rau intalnit in
cale este intrebat de locul unde se afla Dunarea. Raul era Siretul ce se
indrepta de asemenea spre Dunare, spunandu-i ca este cale lunga pana la
ea. Acesta ii mai destainuie ca duce cu el toate comorile scoase din
adancuri cu gandul de a marii bogatiile Dunarii. Buzau slabit de putere,
se oglindeste in apa si observa ca nu mai era tanarul dinainte, fara
nici un fir de par in cap si parca imbatranit fara vreme, se prabuseste
in Siret, iar tot drumul parcurs de el se transforma in rau, al carui
nume ramane Buzau.
