Legenda povesteşte că, în vremuri de demult, trăia o fată frumoasă pe
care o chema „Aurelia-Eftepir” şi că, înainte de nuntă, vrăjitoarele
cele rele i-au preschimbat mirele într-un copac tânăr, cu trunchiul alb.
Fata l-a aşteptat ani în şir îmbrăcată în mireasă şi a plâns, şi a tot
plâns, până ce cosiţele i-au devenit dalbe ca neaua. Atunci, zânele
bune, înduioşate de suferinţa ei, au făcut-o nemuritoare, dăruind-o cu
aripi. Unii spun că ar fi „Albă ca Zăpada”, alţii că ar fi chiar
„Crăiasa Zăpezilor”, că locuieşte deasupra norilor într-un palat de
cleştar, din care coboară în fiecare iarnă pe pământ să-şi caute iubitul
prin pădurile de mesteacăn. Se povesteşte că la ea vin tinerii morţi
înainte de nuntă, pentru că în curtea palatului se află o biserică mare,
de gheaţă, unde aceştia îşi găsesc liniştea şi pacea. În noaptea de
„Sânandrei”, cu toţii încep un bal care ţine până la începutul
primăverii, de „Dragobete”, iar în timpul dansului, din aripile lor cad
fulgii de nea.
