Legenda spune ca Dumnezeu,
dupa ce a zidit lumea, cerul si pamantul, dupa ce a creat toate vietatile, s-a
gandit sa le dea un rost si celor patru fiice ale anului,
-
Voi sunteti cele patru fiice ale anului, grai Dumne-zeu, cand surorile s-au
asezat smerite inaintea sa. Sa imi amin-titi ce nume v-am dat voua, data
trecuta?
- Eu sunt sora cea mare si m-ai
botezat Iarna.
-
Mie mi-ai dat numele Toamna, Doamne, si sunt a doua fiica a anului.
-
Iar pe mine m-ai numit Vara si sunt a treia sora.
-
Eu sunt mezina, Doamne! Ma numesc Primavara.
Dumnezeu
le privi cu bunatate si apoi le zise:
- Poruncesc sa se imparta cele
douasprezece luni ale anului in parti egale, urmand ca fiecare dintre voi sa ia
cate o parte.
Auzind
acestea, fiica cea mare, Iarna, se intuneca la fata si vorbi cu
indrazneala:
- Doamne, eu sunt fiica cea mare si,
avand drepturile primului nascut, trebuie sa primesc partea cea mai mare din
mostenire.
Atunci, Dumnezeu se incrunta si hotari
sa imparta celor patru surori lunile anului, dupa firea fiecareia.
Asa ca Iarna, fiind atat de rea
si de imbufnata, primi lunile cele mai reci, urate si posomorate: decembrie,
ianuarie si februarie.
Toamnei ii darui lunile cele mai bogate:
septembrie, octombrie si noiembrie. Insa, dupa cum stiti, Dumnezeu ii dadu tot
atata tristete, cata bogatie, deoarece nici Toamna nu se aratase total
multumita la imparteala.
Cele doua surori mai mici, Vara si
Primavara, fiind cele mai bune, mai blande, mai cuminti si mai multumite
de ce le-a dat Domnul, au avut norocul de cele mai frumoase luni. Vara a
primit lunile iunie, iulie si august, iar Primavara martie, aprilie si
mai.
Tot atunci a hotarat Dumnezeu ca Primavara
sa vina dupa Iarna, ca sa se vada bunatatea si frumusetea celei
dintai, fata de rautatea si uratenia celei de-a doua. Asa ca, Primavara este
atat de asteptata de catre oameni, mai ales de catre copii. Iar Dumnezeu a
facut ca vestitorul primaverii, cintezoiul, sa cante in lunile in care reinvie
natura asa: Ti-ti vara, ti-ti vara , Hai copii , la joc afara!
