ROgift(Magazin de cadouri)

Legenda Cetățile Rădesei, Munții Apuseni

Cetățile Rădesei, situate în bazinul superior al Someșului Cald, în partea de nord a Masivului Bihor, sunt considerate a fi unul dintre cele mai cunoscute și atractive fenomene carstice din Munții Bihor. Tunelul natural gigantic, reminiscentă a unei peșteri odinioară mult mai vaste, luminată prin intermediul a numeroase ferestre, canioanele situate la intrarea și ieșirea din peșteră, ponoarele sau lapiezurile, conferă perimetrului o notă aparte de pitoresc și farmec.
Peștera se află într-un stadiu avansat de evoluție, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peștera are un portal înalt de peste 15 m și lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa.
Peștera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peșterii până la suprafață. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peșteră raze de lumină. În aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 m și foarte îngust.

 
 
 
Director Web
eXTReMe Tracker