A fost odata un tânar print care domnea în tara sa la marginea Carpatilor. Îi placea vânatoarea înainte de toate. Într-o zi afla ca într-una din paduri traieste un zimbru atât de mândru si puternic, cum înca nimeni nu vânase. Oamenii povesteau ca purta o stea stralucitoare pe frunte si Luceafarul noptilor reci sta între coarnele sale. Nimeni nu fu însa atât de curajos sa se încumete sa îl vâneze. Toate acestea le auzi printul si se hotarî sa rapuna zimbrul si sa se aleaga cu mândrul trofeu. Printul îsi aduna tovarasii si porni calare prin paduri, pâna
când cateaua sa lua urma zimbrului si iute ca vântul fugi înaintea tuturora. Printul o urma de îndata adânc în padure. Tovarasii sai erau cu mult în urma, când printul auzi mugetul înfricosator al zimbrului si latraturi furioase. Când ajunse în luminis vazu cu groaza cum cateaua sa credincioasa încoltise imensul animal. Cateaua, iute, vru sa sara în spatele zimbrului, însa acesta, cu o miscare scurta de coarne o omorî. Zimbrul mugind si frematând se întoarse catre print, care îl izbi cu putere în luceafarul din frunte. Uriasul animal cazu pe loc mort. Când tovarasii sai ajunsera în sfârsit în luminis, printul le spuse cu o voce mândra: „Zimbrul eu l-am învins. Priviti-i capul puternic; acest trofeu va deveni stema tarii mele si acest pârâu, ca si tara prin care curge, vor purta numele catelei mele, Molda”. Asa a primit Moldova stema si numele pe care îl poarta cu mândrie si astazi. Chiar daca acum zimbrii nu mai traiesc în paduri, curajul Voievodului Dragos a ramas în amintirea poporului.
