O femeie saraca avea doi
copii: un baiat si o fata. Ei au plecat in lume, spre a-si castiga
cele necesare traiului. Baiatul a intrat ucenic la un tesator de
paanza, iar fata cara pietre pentru zidari. In ceasul mortii, mama isi chema copiii langa ea. Fata a venit imediat, dar
baiatul nu a
vrut sa vina. Mama l-a iertat, dar dupa moartea ei, fata s-a
prefacut in albina, iar baiatul in paianjen. De atunci, paianjenul
traieste singur, vesnic singur, fara frate si fara surori si fara
parinti. El fuge de lumina si vesnic isi tese pinza prin locuri intunecoase, si e posomorat si suparat, iar oamenii il urgisesc si,
oriunde il afla, si strica panza si pe el il fugaresc si il omoara.
Albina, de atunci, este vesela si toata ziua zboara de pe o floare
pe alta si traieste cu parintii ei, cu fratii si cu surorile ei la
un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag, caci ea cu toti isi imparte ceea ce aduna si tuturor le da mierea ei. 
