Se spune ca, pe cand era copil, Mantuitorul Iisus era tare bun cu toate vietatile, fie ele cat de marunte.
Intr-o zi, pe cand avea numai cativa anisori, statea pe malul unei ape si se juca cu malul moale, modeland din el mici pasarele, pe care le aseza apoi sa se usuce la soare.
Trecand pe acolo un fariseu rau la suflet si vrand sa rada de copilul ce se juca atat de cuminte, a vrut sa loveasca pasarile de lut cu piciorul.
Vazand ce vrea sa faca, intr-o clipa Iisus a lovit pamantul cu palma lui mica si, dintr-o data, pasarile au prins viata si si-au luat zborul, ciripind vesele si jucause.
Fariseul a ramas uimit, nemaistiind ce sa creada!…
Asa au aparut randunelele, dar mai intai ele nu aveau penele negre.
Treizeci de ani mai tarziu, cand Mantuitorul se afla rastignit pe Cruce, micile pasari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viata si, venind si asezandu-se pe bratele crucii si pe capul si pe umerii lui Iisus, incercau sa smulga cu cioculetele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mantuitorului, macar cu atat sa-i indulceasca chinul celui ce nu gresise niciodata nimanui.
In clipa in care Iisus a murit, de durere, randunelele au imbracat mantia lor neagra, de doliu, si asa au ramas pana in zilele noastre, pasari binecuvantate de Dumnezeu si iubite de oameni.
Sursa:http://www.copilul.ro
