Legenda Pasarii quetzal

Pasarea quetzal face parte din familia Trogonidae.

Aceasta pasarea are penajul de un verde-auriu, lucios ca smaraldul. Regiunea pectorala si celelalte parti ventrale sunt de un rosu foarte aprins, aripile si tectricele, precum si cele patru pene codale mijlocii sunt negre, celelalte rectrice sunt albe. Penele de podoaba lungi (tectricele de pe partea superioara a cozii) sunt verzi-aurii. Femela prezinta culori asemanatoare, dar are mari parti din penaj de culoare gri sau maro.

Pasarea quetzal populeaza padurile umede din Costa Rica si Guatemala, si se urca pana la o altitudine de 3000 m. In perioada clocitului, masculul executa deseori zboruri de rut. In acest timp se ridica peste varful copacilor si scoate sunete tari.

In perioada din aprilie pana in august, pasarea cloceste de doua ori (ouale au culoarea albastru deschis). Pasarea quetzal cloceste in scorburi vechi de ciocanitoare sau, uneori, impreuna cu alte pasari, face noi gauri in copacii putrezi. Deseori cuiburile sunt folosite mai multi ani in sir. Nu foloseste material de cuibarit. Femela cloceste in timpul noptii si in orele de amiaza, iar masculul dis-de-dimineata si in orele de dupa-amiaza. Clocitul dureaza 17-18 zile.

In primele 10 zile hrana puilor consta doar din insecte. Apoi consuma din ce in ce mai multe fructe, in special fructe verzi de dafin, mari si dure. Pe langa acestea se mai hraneste si cu broaste mici, soparle, serpi, si ale nevertrebrate mici. Cuibul este tinut foarte curat in primele zece zile, dar dupa aceea se aduna in el multe resturi (care constau mai ales in seminte de fructe).

Puii raman aproximativ o luna in cuib si sunt hraniti pe rand. Cand primul dintre cei doi pui paraseste cuibul, acesta este mai mult in atentia tatalui (care in ultimele zile de cuibarit a ingrijit puii). Cel de-al doilea pui asteapta zadarnic hrana (mai mult de cateva ore in sir), abia spre inserat tatal revine cu hrana in cioc.

Pe cand speciile americane se hranesc numai cu fructe (pe care le rup in zbor de pe ramuri), speciile africane si asiatice traiesc exclusiv cu insecte (pe care le prind din aer, de pe frunzele sau de pe scoarta copacilor). Isi urmaresc cu multa agerime prada, o prind cu dibacie si se intorc din nou la locul de odihna.

Desi sunt pasari mari (de cca. 30 cm) si au un penaj viu colorat, sunt greu de observat in habitatul lor impadurit.

Pasarea Quetzal splendid (Pharomachrus mocinno) – este intalnita in partea de sud a Mexicului (partea de vest a tinutului Panama). Aceste pasari au pielea destul de subtire, de aceea penele sunt in strat mai gros pentru a o proteja. Au ochii mari, vederea buna le permite sa se adapteze bine la lumina slaba din padurile dese. Sunt vanate de vulturi, bufnite si alte pasari de prada.

Se hranesc cu insecte (furnici, larve, viespe), dar si broaste mici, diferite tipuri de fructe (in special de avocado pe care le consuma in intregime).

In zonele cu clima tropicala umeda si subtropicala, in padurile montane din Peru, Bolivia, Venezuela si Columbia, traieste o specie – crested quetzal (Pharomachrus antisianus) care face parte din aceeasi familie.

In padurile din muntii inalti din America de Sud, traieste golden headed quetzal (Pharomachrus auriceps) – o specie frumos colorata. Are ciocul portocaliu, capul verzui-galben (femelele au si o zona gri), penajul spatelui si in jurul gatului este verde lucios cu reflexii aurii pe margini, penele mai lungi ale aripilor si cele care alcatuiesc coada sunt negre, iar cele de pe pantece sunt rosii. Femelele si masculii au cam aceeasi marime (lungi de cca. 35 cm si greutate de cca. 150 g).

Aceste pasari sunt monogame, de obicei traiesc solitar. In perioada de clocire, traiesc in pereche. Dupa 18 zile de clocire, ies puii care sunt hraniti de ambii parinti timp de o luna (cu fructe, diferite insecte si alte mici nevertrebrate). Isi fac cui in scorburile adanci ale copacilor batrani. Sunt considerate pasari pe cale de disparitie.

White tipped quetzal (Pharomachrus fulgidus) este raspandit in zonele cu clima tropicala umeda si subtropicala, in padurile din zone muntoase, din Guayana, Columbia (Sierra Nevada) si Venezuela (partea de nord).

Pasarea quetzal pavonine (Pharomachrus pavoninus) – traieste in bazinul fluviului Amazon, in Ecuator, Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela, in zonele cu clima tropicala si subtropicala, in padurile de la deal.

Quetzalul figureaza pe emblema si drapelul Republicii Guatemala. De altfel, Guatemala si-a denumit si monezile dupa acesta pasare.

Pasarea quetzal a fost venerata de civilizatia azteca si civilizatia Maya, era considerata ,,zeul aerului” (simbol al luminii si bunatatii). In legendele vechi americane era considerata o pasare divina, numita ,,sarpele zeu” (in multe limbi ,,quetzal” se traduce ,,sacru”, ,,pretios” ). Deoarece era considerat un act de crima sa omori un quetzal, pasarea era capturata, i se luau penele mai lungi din aripi si coada, si apoi era eliberata.

Citeste - Legenda Pasarii quetzal

Legenda pasarii Phoenix sau pasarea de foc

Una dintre cele mai frumoase creaturi din mitologie este pasarea de foc, o faptura maiastra, din tinuturi indepartate. Se presupune ca pentru cel care o prinde, pasarea de foc poate fi atat o binecuvantare, cat si un blestem. De ce? Veti afla in randurile urmatoare.

Pasarea de foc este cunoscuta mai mult sub numele de pasarea phoenix, sau pur si simplu phoenix. In ceea ce priveste radacinile mitologice ale acestei fapturi miraculaose, pot fi spuse foarte multe lucruri, deoarece pasarea de foc nu apare intr-o singura cultura, ci apare in mitologia slava, greaca, egipteana si americana. Se presupune ca prima atestare a acestei pasari de foc apare in "Cartea tibetana a mortilor”, fiind identificata cu soarele si inclusiv cu zeul egiptean al Soarelui – Ra. Grecii au descris pasarea de foc drept un paun sau un vultur, si i-au pus numele "phoenix”, care desemenaza culoarea rosu-purpuriu. Legenda din mitologia greaca spune ca in zorii zilei phoenixul se scalda in apa iar Helios, zeul soarelui, se opreste (simbol pentru rasaritul soarelui) pentru a-i asculta fermecatorul cantec.

Citeste - Legenda pasarii Phoenix sau pasarea de foc

Legenda paunului

Se zice că la început, cînd a făcut Dumnezeu toate vietăţile de pe pămînt, pe toate păsările le-a făcut albe şi nu le-a dat nici un nume. Ele se deosebeau una de alta prin mărime şi prin cîntec. Dar nu fu destul, fiindcă Dumnezeu nu putea să cheme la el nici o pasăre, că n-avea nume cum să le strige. Mai ales că Dumnezeu ar fi vrut să le mai dea cîte un sfat, de cum trebuie să trăiască şi cum să se hrănească. Dar ele, după ce le-a făcut, toate au plecat de lîngă Sfîntul-Părinte, afară numai de una, care tot pe aproape de Atotputernicul se ţinea.Se gîndi atunci bunul Tată, ca să dea cîte un nume la fiecare şi să le coloreze şi penele în chip deosebit, ca aşa să se înţeleagă mai uşor cu ele. Porunci deci slujitorilor, ca să-i aducă tot felul de vopsele, pentru ca să se apuce de lucru. Dar cine să-i adune păsările iar la un loc, că pămîntul era mare, păsări multe şi nici una nu ştia de ce voia Dumnezeu să facă. Cum vede însă lîngă el pe zburătoarea care nu se depărtase de tronul sfînt, o cheamă şi îi spune, ca ea să adune cum va şti, pe toate celelalte. Atît a trebuit, că unde se apucă acest crainic al Domnului să ţipe cît îl lua pliscul, în cele patru laturi ale lumii şi să cheme păsărimea toată la împodobit şi la botez. Şi, cu cît ţipa mai tare, cu atît mai mult îşi rotea coada, mîndru de cinstea ce i-o făcuse Domnul, de a-l pune pe el să dea de ştire surorilor această veste.Păsările mari şi mici, mai mult speriate de aşa ţipăt şi de teamă ca pliscul îngîmfatului lor frate să nu se lărgească pînă dincolo de urechi, de atîta strigăt, au alergat, care cum au putut, în faţa Sfîntului-Stăpîn.Dumnezeu a început să le vopsească pe fiecare cum a vrut el şi să le pună şi nume. Cînd a venit şi rîndul celei care dăduse vestea celorlalte, ca semn de recunoştinţă, Dumnezeu a vopsit-o cu cele mai mîndre culori şi mai ales coada i-a împodobit-o cum nu se putea mai frumos. Dar pentru că se arătase mîndră faţă de celelalte, i-a zis:

 - Numele tău să fie păun şi să însemneze mîndrie iar în loc de cîntec, tu să nu poţi decît a ţipa !

    Şi de atunci a rămas păunul cu penele mîndre dar fără glas frumos, ci numai ţipă.

Citeste - Legenda paunului

Legenda despre cum au fost create pasarile.

Micile creaturi fusesera impodobite cu penaj frumos, inzestrate cu o voce minunata si umpleau vazduhul cu sunete armonioase, dar vai.. nu se puteau avanta in vazduh fiindca nu aveau aripi.
Atunci Dumnezeu le-a dat aripi, pe care aratandu-le, le-a spus: "Va dau aceasta povara, luati-o si purtati-o!"
Pasarile se uitau cu uimire si spaima la acea povara necunoscuta, apoi, ascultatoare, au luat-o in cioc, si-au pus-o pe spate si li s-a parut foarte greu de purtat. Dar cu timpul s-au obisnuit cu aripile si pe masura ce le purtau, ele s-au facut una cu trupul lor, pasarile invatand sa le foloseasca. Desfacandu-si-le, s-au avantat sus de tot deasupra pamantului. Povara care le starnise uimirea le-a dat posibilitatea sa zboare, devenind pentru ele o noua obisnuinta.

Citeste - Legenda despre cum au fost create pasarile.

Legenda Randunicii

Se spune ca, pe cand era copil, Mantuitorul Iisus era tare bun cu toate vietatile, fie ele cat de marunte.

Intr-o zi, pe cand avea numai cativa anisori, statea pe malul unei ape si se juca cu malul moale, modeland din el mici pasarele, pe care le aseza apoi sa se usuce la soare.

Trecand pe acolo un fariseu rau la suflet si vrand sa rada de copilul ce se juca atat de cuminte, a vrut sa loveasca pasarile de lut cu piciorul.

Vazand ce vrea sa faca, intr-o clipa Iisus a lovit pamantul cu palma lui mica si, dintr-o data, pasarile au prins viata si si-au luat zborul, ciripind vesele si jucause.

Fariseul a ramas uimit, nemaistiind ce sa creada!…

Asa au aparut randunelele, dar mai intai ele nu aveau penele negre.

Treizeci de ani mai tarziu, cand Mantuitorul se afla rastignit pe Cruce, micile pasari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viata si, venind si asezandu-se pe bratele crucii si pe capul si pe umerii lui Iisus, incercau sa smulga cu cioculetele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mantuitorului, macar cu atat sa-i indulceasca chinul celui ce nu gresise niciodata nimanui.

In clipa in care Iisus a murit, de durere, randunelele au imbracat mantia lor neagra, de doliu, si asa au ramas pana in zilele noastre, pasari binecuvantate de Dumnezeu si iubite de oameni.

Sursa:http://www.copilul.ro

Citeste - Legenda Randunicii

Legenda Privighetorii

Fiind odata imparatul pasarilor foarte bine dispus si voind sa stie care dintre supusii sai canta cel mai frumos, mai placut si mai fermecator, a dat porunca in toata imparatia ca de indata sa se adune la curtea imparateasca cei mai vestiti cantareti ca sa-i cante la masa.

Citeste - Legenda Privighetorii

Legenda ciocarliei

Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau.Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.

Citeste - Legenda ciocarliei

Legenda rândunicii

A fost odată un mare împărat căruia împărăteasa îi născu o fată. La naştere, o zână ursitoare îi meni să fie mlădioasă ca trestia, să aibă graiul dulce ca mierea şi obrajii ca bujorii. Apoi zâna îi dărui o rochiţă fermecată, pe care copila nu trebuia s-o scoată niciodată de pe ea, ca să fie ferită de rele şi spuse că trebuie să se ferească de Zburătorul luncilor.

Citeste - Legenda rândunicii