Legenda comerciala spune ca Mos Craciun este un batranel voios si cu burtica. El este imbracat cu un costum rosu cu alb la mansete si guler, are nasturi negri si la mijloc este prins cu o centura neagra.
Mosul locuieste la Polul Nord impreuna cu sotia sa – Craciunita, unde are o fabrica de jucarii, care sunt facute de ajutoarele sale-spiridusii. In timpul anului el citeste scrisorile copiilor cuminti si le face jucariile dorite.
In Ajun pune toate jucariile in sac, le urca in sanie si porneste in zbor cu renii sai: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen catre casele copiilor.
Intra in fiecare casa pe horn, acolo unde exista si lasa cadourile sub brad sau in cizmulita frumos decorata.
Pana la urma... Vedeam pe Mosul la serbari, insa nu-mi amintesc daca credeam in acel Mos. Ce stiu sigur este insa ca eu credeam in Mos Craciun ca in ceva/cineva supranatural. El stia ce am facut in timpul anului. Imi stia notele de la scoala, daca am stat prea mult afara, daca i-am ascultat si ajutat pe parinti.
Ca si alti copii cautam cadourile prin casa. Mama mea, pentru ca ea era si Niculina si Craciuneasa, avea atat talent la a piti lucrurile ca nici la liceu nu le gaseam. Am primit asadar cadouri de la Mosu’ pana am plecat la facultate si credeam ca trebuie sa fie ceva fermecat in asta. Mi-e si acum mila de colegii care si-au descoperit cadourile si n-au mai crezut. Au pierdut ani buni de emotie in fata Mosului. Veneam de la colindat si gaseam darurile lasate de Mos in lipsa mea. Sau mama ne dadea afara din sufragerie ca sa se aeriseasca si ca prin minune Mosul aducea darurile pe fereastra. Mare sugubat Mosul asta.
