O femeie
saraca care avea doi copii: un baiat si o fata. Ei au plecat in lume,
spre a-si castiga cele necesare traiului. Baiatul a intrat ucenic la un
tesator de panza, iar fata cara pietre pentru zidari. In ceasul mortii,
mama isi chema copiii langa ea. Fata a venit imediat, dar baiatul nu a
vrut sa vina. Mama l-a iertat, dar dupa moartea ei, fata s-a prefacut in
albina, iar baiatul in paianjen. De atunci, paianjenul traieste singur,
vesnic singur, fara frate, fara surori si fara parinti. El fuge de
lumina si vesnic isi tese panza prin locuri intunecoase, si e posomorat
si suparat, iar oamenii il urgisesc si, oriunde il afla, ii strica panza
si pe el il fugaresc si il omoara. Albina, de atunci, este vesela si
toata ziua zboara de pe o floare pe alta si traieste cu parintii ei, cu
fratii si cu surorile ei la un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag,
caci ea cu toti isi imparte ceea ce aduna si tuturor le da mierea ei.
