La 27 martie
1910 s-a aprins şura în care se ţinea balul de Paşti, au murit 321 de oameni
şi s-au rănit 99. Era un mare eveniment balul de Paşti şi satul Szatmárököritó,
sat sărac a vrut să demonstreze că poate organiza o petrecere cum se cade.
Şura din mijlocul satului era proprietatea lui Schwarz Benjámin, la fel
ca şi cărciuma din vecinătate. O coroană era intrarea pentru o persoană
şi trei pentru o familie. S-au adunat aici 650 de oameni dornici de petrecere.
Şura era împodobită cu decoraţiunile din balul strugurilor din toamna anterioară.
Două orchestre, una de suflători şi una de coarde făceau alternativ muzica.
Într-un capăt al şurii lângă poarta mare era aşezată estrada pentru orchestre
iar în celălalt capăt s-au aşezat bănci pentru părinţii şi rudele tinerilor.
Uşa din acest capăt al şurii era închisă.
Iluminatul şurii se făcea cu ajutorul lampioanelor în care ardeau lumânări. Distracţia era la culme când s-a aprins un lampion. Un husar, a scos sabia să taie sfoara cu care s-a agăţat lampionul, dar flăcările au atins acoperişul de paie care s-a aprins imediat. Oamenii s-au înghesuit la uşi, s-au făcut ridicături de doi metri înălţime din oamenii căzuţi unii peste alţii. Mulţi au sufocat astfel, alţii au murit arzând de bucăţile de acoperiş care cădea peste ei. Cei care se aflau afară, voiau să intre pentru a-i ajuta pe cei sărmani, toţi s-au adunat la uşă, era numai haos şi panică.
Vreo treizeci de căruţe în convoaie, aduceau morţii de la locul tragediei la groapa comună din cimitirul satului. O săptămână întreagă ţineau înmormântările în împrejurimi. Cinci ani nu s-au încorporat tineri în armată din acest sat, şase ani dea rândul n-a fost căsătorie şi zece ani nu s-a organizat bal la Szatmárökörító. (Sursă: Sinkovics Ferenc pe baza celor povestite de istoricul Bálint István)
Iluminatul şurii se făcea cu ajutorul lampioanelor în care ardeau lumânări. Distracţia era la culme când s-a aprins un lampion. Un husar, a scos sabia să taie sfoara cu care s-a agăţat lampionul, dar flăcările au atins acoperişul de paie care s-a aprins imediat. Oamenii s-au înghesuit la uşi, s-au făcut ridicături de doi metri înălţime din oamenii căzuţi unii peste alţii. Mulţi au sufocat astfel, alţii au murit arzând de bucăţile de acoperiş care cădea peste ei. Cei care se aflau afară, voiau să intre pentru a-i ajuta pe cei sărmani, toţi s-au adunat la uşă, era numai haos şi panică.
Vreo treizeci de căruţe în convoaie, aduceau morţii de la locul tragediei la groapa comună din cimitirul satului. O săptămână întreagă ţineau înmormântările în împrejurimi. Cinci ani nu s-au încorporat tineri în armată din acest sat, şase ani dea rândul n-a fost căsătorie şi zece ani nu s-a organizat bal la Szatmárökörító. (Sursă: Sinkovics Ferenc pe baza celor povestite de istoricul Bálint István)
