Pe parcela Remete,
cândva se ridica o mănăstire, unde trăiau călugări. La revărsarea simultană
a celor trei râuri – Tisa, Turul şi Someşul- cu debitele necontrolate pe
atunci, locuitorii mănăstirii rămâneau izolaţi de zonele locuite pe perioade
îndelungate. În străvechea pădurea de stejari din apropiere, înfloreşte
brebenelul, oferind un spectacol înmiresmat demn de o grădină vrăjită.
Conform legendei, grădina s-a născut din iubirea fără speranţă, cu final
tragic, dintre o fată orfană, cunoscătoare a plantelor medicinale, şi un
tânăr de viţă nobilă (poate chiar prinţ). Brebenelul alb provine de pe
mormântul fetei, iar cel violet de pe mormântul băiatului. În ceea ce priveşte
mănăstirea, finalul a fost tot trist. Din cauza inundaţiilor repetate,
solul a ajuns atât de îmbibat cu apă, încât clădirea s-a scufundat pur
şi simplu. Conform legendei, un călugăr trăgea de clopot până în ultima
clipă, iar dangătul acestuia răsună negreşit în fiecare al şaptelea an.
