Pintea Grigore s-a născut pe 25 februarie 1670 în satul Măgoaja din
Ţinutul Lăpuşului, fiind fiul lui Cupşa Pintea şi al Mălinei născută
Costan. Se pare că familia sa nu era tocmai săracă de vreme ce, câţiva
ani mai târziu, Grigore Pintea primeşte de la Mihaly Apafi I
recunoaşterea de mic nobil local.Într-o variantă a poveştii despre Pintea, se spune că acesta a fost un
viteaz mare care ajutat de un un cal năzdrăvan şi doisprezece fârtaţi
îi deposeda pe bogaţi de averi, pe care le împărţea săracilor. De
asemenea, pedepsea actele de nedreptate săvârşite de nobilii vremii
asupra ţăranilor maramureşeni, ajunşi în situaţia de a nu fi apăraţi de
nimeni . Deranjaţi de actele sale de haiducie, oamenii împăratului au
vrut să-l prindă, însă el s-a refugiat pe Piatra Gutâiului călare pe
calul său. Încolţit de urmăritori, Pintea şi-a îndemnat calul care a
zburat de pe Gutâi pe Vârfu-Ptietrii dinspre Şugătag, iar de aici, ca
gândul, a zburat pe Piatra Săpânţii, lăsându-i pe urmăritori cu gura
căscată. Acolo, pe Piatra Gutâiului unde calul a stat într-un picior şi
acum se poate vedea săpată în piatră urma piciorului unde s-a opintit
calul.
Legenda spune că, una din peşterile în
care îşi ascundea prada era pe muntele Gutâi, lângă satul Crăceşti acum
Mara. Acolo haiducul avea săpată în stâncă o pivniţă mare, în care îşi
ţinea berbinţele cu galbeni, aşa cum este transmisă până în zilele
noastre pe cale orală:
La Budeşti, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Şi la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivniţa lui
Pă săraci îi miluişte,
Pă bogaţI îi jefuieşte.
Pivniţa era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o uşă mare de fier şi cheile le avea doar el. Bătrânii povestesc că, şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă care se deschide la şapte ani odată. Unii povestesc că au văzut uşile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivniţa se vede un fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca şi Soarele.
La Budeşti, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Şi la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivniţa lui
Pă săraci îi miluişte,
Pă bogaţI îi jefuieşte.
Pivniţa era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o uşă mare de fier şi cheile le avea doar el. Bătrânii povestesc că, şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă care se deschide la şapte ani odată. Unii povestesc că au văzut uşile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivniţa se vede un fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca şi Soarele.
Într-o pădure de pe Valea Cosăului,
există un mormânt, despre care se spune că ar fi al celui care l-a
trădat (sau ucis) pe Pintea. Cert este că şi azi locuitorii satelor din
apropiere, când traversează acea pădure, adaugă o piatră pe mormânt, ca
să-l împovăreze pe „nelegiuit”.