Paştele Blajinilor (din prima luni de după Săptămâna Luminoasă a
Paștilor) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se
pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni,
moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune
despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământului; fără
Blajini, lumea s-ar scufunda în haos.
Dincolo însă de legende, mai trebui spus că blajinii au fost adoptaţi de
creştinism pentru calităţile lor morale: buni, blânzi, simpli şi
înţelepţi.
În tradiția populară românească se spunea că în ziua de Paștele
Blajinilor, Morților, Rohmanilor sau Pastele Mic, sufletele celor morți
sunt eliberate și se plimbă pe pământ, în locurile dragi lor odată. Din
această cauză, se obișnuiește să se gătească mâncăruri multe și
gustoase, ce sunt împărțite vecinilor, sărmanilor sau oamenilor de la
cimitir, astfel încât cei plecați de lângă noi să se bucure și să guste
din ele. Potrivit superstiției, cine nu se conformează acestui obicei,
și nu dă de pomană cu ocazia Paștelui Blajinilor, riscă să fie vizitat
noaptea de către cei morți, care îi cer fără întârziere să li se dea de
mâncare.
Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de
pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, conviețuiesc cu ele numai 30 de
zile pe an în vederea procreației. Blajinii, incapabili de a face rău,
s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apa Sâmbetei,
în delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocupările Blajinilor sunt postul și
rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să
calculeze data Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit
Paștele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de oua roșii.
