Totul se concentra intr-o chestiune istorica si anume ca
Ardealul este tara poporului roman, care nu cu mult inainte, pe timpul
episcopului Inocentiu Micu Clain, ceruse sa fie recunoscut ca natiune politica in Transilvania - si aceasta in baza vechimei.
Este interesant de constatat ca si episcopul Inocentiu Clain si Horia
urmariau acelasi scop: cel dintai pe cale legala, iar cel d’al douilea
pe calea dreptului natural.
De teama viitorului incert, care ii pandea, Ungurii pornira o campanie turbata, cu scop sa auda si sa infrice Curtea imparateasca din Viena, spunand ca Horia se numeste peste tot rege, pentru ca cu chipul acesta sa irite cat mai mult pe imparatul, ca el sa fie neindurator fata nu numai cu capii revolutiei, dar fata cu intreg poporul roman din Ardeal, a carui exterminare se dorea. In urma acestei campanii interesante, aproape toate ziarele si revistele vremii de atunci, mai ales cele nemtesti din Viena, publicau portretele lui Horia ca rege, avand ordinul lui (”Orden des Hora”).
Toate acestea insa erau simple inventiuni in scopul de a inaspri si mai mult purtarea Curtii imperiale din Viena fata de cei trei capitani si fata de elementul romanesc din Ardeal, pentru a-l sili la emigrare, la expatriere, cum au si facut-o Romanii mai timizi. Niciodata n-au fost si n-au putut sa prinda in capul taranului din Albac, Ursu Nicola zis Horia, asemenea ganduri de grandomanie. De altfel nobilul Alex. Chendi din Campeni, care pe la inceputul lunei Decembrie 1784, petrecuse 8 zile la Horia in Albac, facandu-i servicii de secretar, spune intr-o declaratiune data de el vicecolonelului Kray ca ”singurul scop principal, pe care l-au avut capitanii revolutiei, a fost sa scoata pe Unguri din Ardeal si sa domneasca ei”. Asta insa nu insemneaza ca Horia sau vreunul dintre capitani ar fi avut ambitia sa domneasca ca rege sau principe, ci sa stapaneasca ei, ca Romani, in locul nobililor unguri.
Ca taranii ardeleni dela 1784, in diferite locuri si la diferite ocaziuni, numiau pe Horia domn, craiu sau imparat, aceasta este adevarat, daca dam ascultare catorva poesii populare faurite pe atunci de fantezia poporului roman. Asa de exemplu la Carpinis se doinea:
De teama viitorului incert, care ii pandea, Ungurii pornira o campanie turbata, cu scop sa auda si sa infrice Curtea imparateasca din Viena, spunand ca Horia se numeste peste tot rege, pentru ca cu chipul acesta sa irite cat mai mult pe imparatul, ca el sa fie neindurator fata nu numai cu capii revolutiei, dar fata cu intreg poporul roman din Ardeal, a carui exterminare se dorea. In urma acestei campanii interesante, aproape toate ziarele si revistele vremii de atunci, mai ales cele nemtesti din Viena, publicau portretele lui Horia ca rege, avand ordinul lui (”Orden des Hora”).
Toate acestea insa erau simple inventiuni in scopul de a inaspri si mai mult purtarea Curtii imperiale din Viena fata de cei trei capitani si fata de elementul romanesc din Ardeal, pentru a-l sili la emigrare, la expatriere, cum au si facut-o Romanii mai timizi. Niciodata n-au fost si n-au putut sa prinda in capul taranului din Albac, Ursu Nicola zis Horia, asemenea ganduri de grandomanie. De altfel nobilul Alex. Chendi din Campeni, care pe la inceputul lunei Decembrie 1784, petrecuse 8 zile la Horia in Albac, facandu-i servicii de secretar, spune intr-o declaratiune data de el vicecolonelului Kray ca ”singurul scop principal, pe care l-au avut capitanii revolutiei, a fost sa scoata pe Unguri din Ardeal si sa domneasca ei”. Asta insa nu insemneaza ca Horia sau vreunul dintre capitani ar fi avut ambitia sa domneasca ca rege sau principe, ci sa stapaneasca ei, ca Romani, in locul nobililor unguri.
Ca taranii ardeleni dela 1784, in diferite locuri si la diferite ocaziuni, numiau pe Horia domn, craiu sau imparat, aceasta este adevarat, daca dam ascultare catorva poesii populare faurite pe atunci de fantezia poporului roman. Asa de exemplu la Carpinis se doinea:
Pan’a fost Horia imparat,
Domnii nu s-au descultat,
Nici in pat nu s-au culcat,
Pranz la masa n-au mancat.
Niciodata insa nu a emanat dela Horia personal sau dela oamenii din jurul sau vreun act sau vreo scrisoare, din care sa se poata deduce ca el ar fi nutrit gandul sa ajunga imparat, principe sau crai al Ardealului. Toate astea sunt vorbe goale raspandite de catre dusmanii miscarii taranesti de atunci intr-un scop anume determinat: acela de a prigoni si suprima cu orice pret elementul romanesc din Ardeal.
Tot astfel stau lucrurile si cu asa numitele medalii ale lui Horia, aparute in public in primele ziel ale anului 1785 (in 5 si 6 Ianuarie), pe cand Horia se afla inca in viata. In aceste 2 zile au esti la iveala niste medalii cu numele lui Horia si langa numele sau titlul de rege al Daciei (Rex Daciae).
Asupra acestei chestiuni, N. Densusianu, in documentata sa scriere istorica asupra “Revolutiunei lui Horia”, ne da urmatoarele amanunte interesante si care corespund pe de-a-ntregul adevarului istoric:
In corespondenta oficiala si privata din timpul acesta se face amintire numai de doua feluri de medalii. Astazi ne sunt amandoua cunoscute.In corespondenta oficiala si privata din timpul acesta se face amintire numai de doua feluri de medalii. Astazi ne sunt amandoua cunoscute.
O medalie din acestea, autentica, compozitiune din plumb si zinc, se afla azi in posesiunea d-lui Ignatiu Doboczky din Pesta si ne prezinta urmatoarea efigie:
Legenda:
In avers: HORA. BE. SI. HODINVESTE. CARA. BLINSE. SI. BLETESTE. Sau in trascriptiune mai exacta: Horia bea si hodineste, tara plange si plateste.
In revers: R. D. (REX DACIAE) HORA. 1784
De pe cealalta medalie se afla numai o copie de metal in colectiunea numismatica a museului transilvan din Cluj.
Efigia e urmatoarea:
Legenda:
In avers: HORA REX DACIAE (Horia regele Daciei)
In revers: NOS PRO CAESARE (Noi pentru imparatul).
Incat priveste medalia dintaiu, inscriptiunea singura: Horia bea si hodineste, tara plange si plateste” ne arata ca aceasta imagine falsa a revolutiunii este opera nobilimii.
“Tara plange”. Dar fapt e ca adevarata tara, majoritatea enorma a populatiunii, nu plangea. Lamenta ce e drept nobilimea si nobilimea avea datina sa se identifice totdeauna cu tara, dupa principiile eronate ale feudalitatii.
“Tara plange si plateste”. In comitate, pe teritoriul nobilimii ori al natiunii unguresti, cum se numia dansa, platiau exclusiv iobagii (misera plebs contribuens): Insa de alta parte iarasi fapt este ca nobilimea pretindea si sustinea in toate actele sale, ca tot ce plateste iobagul, plateste din averea domnului sau.
Asadar ”Tara plange si plateste” ne reprezinta ideile, cantarea lugubra a nobilimii.
Dar ce reprezinta emblemele acestor doua medalii?
Crucea triplicata si inscriptiunea “Horia Regele Daciei” deasupra unor munti ne infatiseaza, in mod evident, religiunea romana, regatul dacic peste Transilvania.
O inima inflacarata strapunsa cu sabia si deasupra ei crucea romaneasca, ne reprezinta victimele revolutiunii, nobilimea devotata monarchului, cum sustinea dansa, nobilimea sangeranda si fortata sa primeasca religiunea romana.
Cu un cuvant inscriptiunile si emblemele de pe amandoua medaliile ne exprima una si aceeasi idee: suferintele nobilimii de la 1784”.
Din cele expuse de regretatul istoric N. Densusianu rezulta in mod luminos ca ambele medalii sunt opera nobilimei maghiare de atunci, cu scopul evident de a infatisa inaintea imparatului si a tarii, intr-o forma mai palpabila, aspiratiunile Romanilor la o domnie nationala.
In capitolele urmatoare asupra evenimentelor din anii 1848 si 1849 vom vedea cum istoria se repeta si cat de fatal a fost pentru Ungaria sistemul ei nenorocit si antiuman de distrugere a nationalitatilor nemaghiare.
Istoria este implacabila fata cu greselile popoarelor, cum au dovedit-o cu prisos sovinistilor unguri mai ales evenimentele rasboiului mondial din anii 1914-1918.
