Negrul este o culoare controversata. Pe de o parte este asociata
demonilor, vrajitoarelor; pe de alta parte durabilitatii si increderii.
Pe de o parte inspira autoritate si putere, pe de alta parte disperare,
jale. Pe de o parte simbolizeaza rautate si activitati criminale; pe de
alta parte constanta, prudenta si intelepciune.
Negrul este
culoarea preferata a multor oameni. Unii poarta negru pentru ca este o
culoare formala si inspira putere. Preotii, dimpotriva, poarta negru
pentru a-si arata supunerea fata de Dumnezeu. Altii poarta negru
intrucat ii face sa arate mai subtiri. Mult timp hainele negre au fost
un simbol al stilului, sofisticarii.