Violetul este o culoare a masurii, constituita din rosu si albastru
in proportii identice, din luciditate si actiune cugetata, echilibru
intre pamant si cer, simturi si spirit, patima si intelepciune.
Pe orizontul cercului vital, violetul se situeaza la opusul verdelui.
De aceea, violetul semnifica nu trecerea, primavara, de la moarte la
viata, adica evolutia, ci trecerea autumnala de la viata la moarte,
involutia. Astfel, violetul ar fi, intr-un fel, cealalta fata a verdelui
si legat ca si acesta de simbolismul gurii. Violetul semnifica gura
care inchide si stinge lumina, in timp ce verdele este gura care varsa
si reaprinde lumina. In consecinta, violetul este culoarea tainei, a
misterului. In spatele violetului se va savarsii nevazutul mister al
reincarnarii sau cel putin, al transformarii.
Pe monumentele simbolice ale Evului Mediu, Iisus Hristos poarta un
vesmant violet in timpul patimilor, adica atunci cand si-a asumat deplin
incarnarea, cand, in momentul implinirii sacrificiului, uneste total in
el Omul, fiu al pamantului, pe care il va rascumpara cu Duhul ceresc,
nemuritor, in care se va intoarce.
Violetul este de asemenea culoarea ascultarii, a supunerii, ceea ce
nu contrazice asocierea ei cu patimile lui Hristos. Exista obiceiul de a
lega de gatul copiilor o piatra de culoare violet, nu numai pentru ai
apara de boala, dar si pentru ai face ascultatori si cuminti. Violetul
este de asemenea, o culoare linistitoare in care ardoarea rosului se
indulceste. In sensul acesta trebuie inteles vesmantul violet al
episcopului. Aceasta culoare este emblema masurii, a cumpatarii.
Extremul Orient, interpreteaza aceasta trecere de la rosu la violet
intr-un cu totul alt sens, pur carnal, care inseamna si trecerea de la
activ la pasiv. In cadrul tantrismului, fuziunile amoroase rituale se
realizeaza intr-o incapere scaldata intr-o lumina violet, caci lumina
violeta stimuleaza glandele sexuale ale femeii, pe cand cea rosie le
stimuleaza pe ale barbatului.
