In Egipt, in secolul VI i. Hr., armata persana, sub
conducerea lui Cambise, a asediat Pelusium-ul (Thisseh din ziua de azi),
insa au intalnit o rezistenta inversunata a egiptenilor. Atunci Cambise
a ordonat soldatilor sa captureze cat mai multe pisici, iar dupa
aceasta au atacat din nou, folosind pisicile pe post de scut. Pentru a
nu rani pisicile, egiptenii s-au predat si astfel armata persana a
castigat batalia.
O alta legenda vine din Arabia. Se spune ca pisica
preferata a lui Mahomed a adormit pe maneca hainei sale, iar acesta a
preferat sa taie o bucata de material decat sa o trezeasca. Drept
recunostinta, pisica i-a facut o plecaciune, iar profetul, mangaind-o pe
spate de trei ori, a dat privilegiul tuturor pisicilor sa cada
intotdeauna pe cele patru labe.
In Japonia, pisica, a fost chemata impreuna cu toate
celelalte creaturi pentru a asista la intrarea lui Budha in Nirvana.
Deoarece aceasta a adormit pe drum si a intarziat la ceremonie, Budismul
antic ii invata pe oameni sa ocroteasca toate animalele, in afata de
pisici.In Europa circula o alta legenda, numita “legenda
podului diavolului”. Aceasta spune ca locuitorii unui sat i-au promis
diavolului ca daca acesta ii va ajuta sa construiasca un pod, sufletul
primei fiinte care va trece podul, va fi al lui. Episcopul satului,
reuseste sa salveze sufletele credinciosilor, convingand o pisica sa
treaca prima peste pod.
In Kalevala, Finlanda, epopeea nationala finlandeza,
povesteste despre o vrajitoare care intra in casa unei familii si, cu
ajutorul unei vraji, ii ia pe toti intr-o sanie trasa de o pisica uriasa
si ii duce la marginea tinutului Pohjola, tinut despre care se spunea
ca era lumea noptii si a spiritelor rele.
In Olanda circula o superstitie, care spune ca cine
nu iubeste pisicile se va casatori, sau daca nu, cand va muri, va fi dus
la cimitir pe ploaie.
Se mai spune ca, in Grecia antica, Venus a
indeplinit dorinta unei pisici de a fi transformata intr-o fata, pentru a
putea fi cu baiatul de care era indragostit. Desi avea infatisare
umana, in momentul in care un soarece a trecut prin fata ei, aceasta a
sarit ca o adevarata felina in urmarirea prazii.
In Polonia, una din legendele nationale, spune ca
deoarece stapanul i-a aruncat puii in rau, o pisica si-a exprimat
disperarea printr-un mieunat sfasietor. Vazand durerea pisicii, salciile
si-au intins ramurile in apa, pentru ca pisoii sa poata iesi pe mal. De
atunci, in fiecare primavara, salciile nu infloresc, dar, in amintirea
acelei intamplari, acestea se umplu de inflorescente acoperite de un puf
moale, ce seamana cu blanita pisoilor. Din acest motiv, li se mai spune
si “mâţişori”