Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un
zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o
temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai
curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni
nu îndraznea să-l înfrunte pe
zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze
soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor
ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a
durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului
şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost
doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se
ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii
s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din
răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori
albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a
flăcăului se scurse în zăpada imaculată.De atunci, tinerii
împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe
care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot
ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul
simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a
primăverii. De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege
copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă
noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de
obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre,
în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja
gingăşia şi sensibilitatea.Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.După
12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom
roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că
dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.
