In Carpati exista o Poarta catre un alt univers

E.H. este un om ca oricare altul.Nimic misterios sau "paranormal" in aspectul lui ori comportamentul sau.Fost inginer , a iesit la pensie in 1988 si a putut sa consacre
integral pasiunii sale :drumetiile montane.Divortat din 1974 , fara
copii, aceasta pasiune de multe ori excesiva nu intampina nici un fel
de piedica.N-a fost niciodata atras de alpinism , era mai curand un
iubitor al naturii: nu i-au placut piscurile accesibile doar "la

coarda" , ci traseele lungi , la capatul carora placerea este si un
rezultat al efortului.
Lecturile sale nu aveau nimic in comun cu paginile volumului nostru.
Era ( si , intr-un anumit fel , a ramas) o fire pragmatica , care n-ar
fi fost in nici un caz atras de titlul acestui material.
Totul s-a schimbat intr-o zi din toamna anului 1990, in masivul Piatra
Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat la redactie si ni s-a destanuit , dar
ne-a rugat sa-i protejam numele. Acestea fiind scrise, sa-i lasam
cuvantul:

"Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era in ziua de 22 septembrie
1990. pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite.Piatra
Mare pe la Sapte Scari. Ziua era foarte frumoasa , calduroasa chiar in
umbra padurii.In jurul orei 11, mai aveam cam o jumatate de ora pana la
cabana si incetinisem ritmul , ca sa ma bucur de frumusetea peisajului.
Parasisem cursul izvorului si incepusem un fel de ...ratacire
intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii.
Drumeagul meu urca catre o culme impaturita si , la un moment dat , am
zarit ceva bizar, ca o sclipire , in dreapta mea; soarele , reflectat
intr-un obiect. M-am gandit imediat la nesimtitii care lasa mormane de
conserve si borcane prin padure.
O curiozitate stupida m-a impins catre acel loc: eram convins ca e
vorba de vreo sticla de vin aruncata, dar vroiam sa ma conving. Cand am
zarit-o prima data, lucirea era undeva cam la vreo 20 , 30 de metri
catre culme. Am inceput sa urc, dar n-am vazut nimic .In mod evident ,
eram in alt unghi fata de lumina soarelui.
Dupa cateva minute de urcat , am inceput sa-mi pun oaresce intrebari:
eram intr-un luminis , totul imi era vizibil , dar nu vedeam nici un
obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe,
cand am vazut...imi este greu sa va descriu.
Era o forma eliptica, verticala , pe care nu o sesizam decat prim
modificarea luminii. Stiti cum arata fenomenul optic denumit "Fata
Morgana" ? pe sosele , din cauza caldurii la sol , se produce frecvent
acest fenomen: peisajul era deformat , unduit, ca si cum ar fi privit
printr-un geam curb.
Acelasi lucru, cu o deformare in unghiuri drept , il aveam eu in fata
ochilor. Era un brad in spatele formei:portiunea de trunchi din spatele
elipsei ciudate era deformata, voalata.
Daca vreti o alta comparatie , mai semana cu o perspectiva unduita pe
care o aveti prin vaporii de benzina. M-am apropiat si am constatat cu
uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un
asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca
o diafragma , o suprafata eliptica intinsa in aer , aparent concava.
Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista.
M-am intrepus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai
vazut-o. Nici nu mai stiam unde era. A trebuit sa revin in pozitia
initiala pentru a o revedea.
Elipsa avea cam 1 metru , 1 metru si 20 in diametru mare, adica inaltimea, si maximum 40 de centimetri in cel mic, in latime.
Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect
transparenta , in afara de fenomenul de unduire , de voalare, a
spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede , adica
fenomenul de alterare optica se termina brusc.Ce-am facut ? m-am gandit ca ar putea fi vorba de vreo panza de
paianjen foarte fina ,dar cred ca incercam sa ma conving ca aveam in
fata un fenomen natural , ceea ce in mod evident , dupa cum aveam sa ma
convins, nu era.
M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am incercat sa o
ating. Din fericire , un fel de instinct , de teama nemotivata (forma
parea perfect inofensiva) m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad
de pe jos. Prima data am atins marginile elipsei .Creanga intampina o
rezistenta elastica ca si cum as fi apasat pe un balon. Elipsa se
deforma foarte putin in locul in care apasau eu, dar rezistenta era de
netrecut dupa doar cativa centimetri castigati.
Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un
fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata,
dar nu mai era vizibila.
Era ca un fel de gaura in care varful crengii disparuse total; in tot
acest timp , continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate.
Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate
inauntru. Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20
de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu
totul.
Capatul era perfect sectionat, ca si cum un fierastrau de mare
precizie ar fi functionat pe partea cealalta. Atunci m-am gandit ce
s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul crengii....
Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si
am aruncat-o in elipsa ; rezultatul a fost acelasi de fiecare data.
Orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea.
In acel moment m-am cam speriat. In plus, se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe catre cabana.
Mai inainte insa, am fost nevoit sa fac, pentru prima data in viata,
gestul necivilizat de a scrijeli copacii din padure. Ca sa recunosc
locul , am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit.

Am ajuns la cabana putin dupa pranz. O supa calda si un ceai mi-au
mai refacut moralul, dar problema continua sa ma macine.Il cunosteam pe
cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia , asa ca nu
si-a batut joc de mine.Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in
padure, dar ca totul este posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vorba
de "vreo noua dracovenie de-a armatei".
Asa cum se intampla deseori pe munte, vremea s-a stricat brusc pe la
ora 15.A inceput sa bata vantul , s-a racorit si era limpede ca se
pregatea de o furtuna.Cum eram si obosit,m-am hotarat sa rman peste
noapte si am vorbit cu cabanierul.
Seara, la masa, s-a apropiat de mine Stefan, baiatul cabanierului , un
pusti de 12 ani. Il cunosteam destul de bine si din cauza asta a venit
la masa mea fara timiditate.
- Am auzit ca ati vorbit la pranz cu tata ,mi-a spus el. Stiti, eu am vazut stafia din padure!
Am inceput sa-l descos si am aflat ca Stefan era impreuna cu doi ciobani cand a zarit prima data elipsa .Curios din fire , a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el
am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte : cand are
aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea
unor obiecte ; cand asa cum o vazuse Stefan o singura data , devine
albicioasa si ceva mai mare , functioneaza in sens invers, adica era
inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin
ea.
A doua zi de dimineata am plecat si , din cauza vremii foarte proaste, n-am mai trecut prin luminis.
M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta am
mers direct la cabana, l-am luat pe Stefan si am plecat catre locul cu
pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere , unul
dintre cei care il insotisera pe Stefan in preumblarile sale prin
padure.
Ajunsi in luminis , dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici
un fel de elipsa. Pur si simplu disparuse. Numai brazii marcati de mine
imi dadeau certitudinea ca nu visasem.


Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din
padure mi-a iesit din minte. Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia
ii povestisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat
si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre
fenomenele similare celui observat de mine. Articolul mentiona
existenta unei organizatii care studia ciudatele elipse, ODRG (Open
doors research group). Le-am scris o scrisoare in care povesteam tot ce
vazusem si auzisem si, in luna aprilie , am primit din partea lor un
colet.
Imi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate ,
asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe
langa scrisoare , imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat
totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si
tot ce urmeaza este rodul informatiilor primite de mine.
Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale ,
ele fiind prezente , sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi.
In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in
timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta
a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe
observatii si experimente.
In urma acestei experiente s-a infiintat grupul ODRG, care si-a facut
membri in toate colturile lumii . Din 1963 pana astazi .ODRG a
inregistrat nu mai putin de 238 de Porti Deschise pe Terra.Cele mai
multe par a fi fost in SUA, iar cele mai recente provin din Rusia (18
Porti observate intre anii 1988 si 1995) , Polonia (3 porti) si Romania
( Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare).
In medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat
o legatura intre durata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu
atat are sanse sa existe mai mult timp.
Portile de 1 an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma
eliptica observata de mine (verticala sau orizontala),dar au fost
consemnate si porti circulare.
O poarta trece prin 4 faze distincte : deschidere, stare de acces,
stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta
ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau
la inchiderea ei.
Tot ce se stie , gratie unor observatii facute pe teren , este faptul
ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa , care
poate fi daunatoare organismelor biologice.
Starea de acces este cea in care am observat-o eu : Poarta este
deschisa pentru lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect
sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta.
In aceasta stare , ea este transparenta , prezentand doar fenomenele de modificare optica descrise mai sus.
Starea de sursa este cea descrisa de Stefan ; in aceasta faza,
Poarta de o culoarea albicioasa , nu permite accesul din partea
noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta parte. Din
ea pot iesi obiecte, (fiinte?) , descrise intotdeauna ca fiind de forma
unor mingi albicioase , care se deplaseaza cu foarte mare viteza,
rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime.
Faza de inchidere , niciodata observata , pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa.