Una dintre legende, probabil, povestită de un uncheaş la gura sobei, culeasă de vreun pasionat folclorist, spune: ”Odinioară prădară hoţii şi o biserică. Nu mult după aceea se îmbolnăvi conducătorul hoţilor greu. Zăcând el aşa singur pe patul morţii în vizuina sa, văzu deodată o pară mare în al cărei mijloc se arătă chipul patronului bisericii
prădate. Criminit de spaimă, auzia ca în vis: - Cu dureri sfâşietoare vei fini în curând viata ta cea păcătoasă, dacă nu te vei lepăda de meşteşugul blăstămat de Dumnezeu: iar lucrurile prădate din locaşul dumnezeiesc să le duci îndărăt! După aceste cuvinte, hoţul hoţilor se trezi în mijlocul tovarăşilor, cari-l deplânseseră, ţinându-l mort. El le povesti despre vedenie şi ameninţare, şi după ce luă de la fiecare jurământul că se va lepăda de hoţie, se împărţiră după însănătoşirea baciului, cu odoarele şi banii prădaţi. Căpitanul dădu fiecăruia partea sa, le mai aminti înainte de despărţire o data despre făgăduinţa lor, şi gândi unde să-şi ascundă el partea sa, treisprezece poloboace, ticsite cu galbeni. Într-o pivniţă, pe coasta dealului, voia să-şi cufunde averea. El îşi aduse patru zidari, le făgădui mulţi bani, dacă vor zidi în timpul nopţii o pivniţă. Pivniţa era gata, dar în zadar se opintia să bage toate buţile cu galbeni: numai douăsprezece aveau loc. De aceea îngropase al treisprezecelea poloboc înaintea pivniţii. După toată munca, le dădu zidarilor voie să-şi ia din buţile puse în pivniţă atâţia bani cât vor putea duce. Dar vai! Baciul încuia pivniţa şi întrînsa, pe sărmanii zidari. Acuma de-abia era el sigur că nu va şti nimeni de comoara ascunsa. Cu un săculeţ de galbeni se sui pe o trăsură, cârmind spre un oraş învecinat, unde avea sa se pecestuiască. Aproape de oraş, pe când trecea el prin pădure, gândi căpitanul hoţilor cum să omoare şi viziteul, tovarăşul său cel din urmă. Cu un cuţit ascuţit, îl străpunse pe neştiute în spate. Viziteul căzu mort între cai, aceştia se speriară, răsturnară trăsura, şi aninat de un proţap, fu nevrednicul hoţ tăiat de moarte. Aşa fini el vieaţa sa cea păcătoasă. Comoara ascunsă încă n-a ridicat-o nimeni, măcar că pivniţa se deschide totdeauna de Paşti pe timpul Învierii Mântuitorului nostru."
