Timp de decenii, s-a speculat asupra ideii că nu Columb ar fi fost cel dintâi european ajuns în America, ci că aceasta ar fi fost descoperită de navigatorii vikingi, cu o jumătate de mileniu înaintea lui Columb.Izvorul acestei îndrăzneţe teorii ar fi fost două poeme
scandinave- saga - ce povestesc despre lungi călătorii pe ocean, spre soare-apune (la vest de Groenlanda, unde vikingii ajunseseră deja înainte de anul 1000), până la debarcarea pe un tărâm nou, numit Vinland.Localizarea miticului Vinland a dat naştere multor dispute; au fost propuse diferite locuri din lume dar, în vremurile recente, s-a ajuns, în mare măsură, la un consens.Astăzi, faptul că vikingii au ajuns în America în jurul anului 1000 e deja un fapt acceptat, iar mulţi cercetători sunt de acord căVinland ar fi putut fi aşezat acolo, în America de Nord, mai precis pe coasta insulei canadiene Newfoundland, în jurul locului numit azi L'Anse aux Meadows.În acest loc cu nume ciudat, arheologii au descoperit, în 1960, vestigiile unei aşezări locuite, pentru puţină vreme, de oameni veniţi din cealaltă parte a Atlanticului. Au fost găsite aici obiecte întru totul asemănătoare cu cele cunoscute din siturile arheologice vikinge din Scandinavia, dovedind că poemele legendare spuseseră adevărul - învăluit, fireşte, în multe straturi de amănunte fabuloase.Situl arheologic L'Anse aux Meadows, inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial, atarge azi vizitatorii printr-un muzeu "viu" în care oameni îmbrăcaţi în costume vikinge, după "moda" de acum un mileniu, înfăţişează vizitorilor crâmpeie din felul de viaţă al acelor temerari călători care au cutezat să înfrunte oceanul, făcându-şi un nou cămin, într-un loc necunoscut, şi au izbutit săreziste cîţiva ani asprimii naturii şi dorului de casă.