Oltul, Jiul şi Mureşul sȋnt trei fraţi. Ei s-au culcat la un loc pentru o noapte şi, ȋnainte de a se culca, ei au făcut prinsoare că acel care a doua zi, după ce se vor scula cu toţii şi se vor pune la drum, va ajunge mai ȋntȋi la Dunăre, acela să fie fratele cel mai mare.
Mureşul, ca şiret, s-a sculat ȋnaintea tuturor şi a plecat la drum ȋncet, ȋncet. Dupe aceea s-a sculat Jiul şi, văzȋnd că Mureşul a plecat la drum, a luat-o şi el drept spre Dunăre. Oltul s-a deşteptat mai tȋrziu şi, văzȋnd că ceilalţi fraţi l-au ȋnşelat, s-a necăjit şi a pornit cu furie spre Dunăre, tăind munţi, dealuri, tot ce-i ieşea ȋn cale şi mergȋnd drept spre Dunăre. Oltul a ajuns cel dintȋi la Dunăre şi, prin urmare, el a fost proclamat de frate mai mare.