Crivăţul ieşi odată la plimbare; dar era nebunatec, Doamne fereşte! Pe unde trecea, făcea o mulţime de neorînduieli.Întîi intră într-o grădiniţă şi cum intră, se apucă să scuture
trandafirii cei frumoşi, să ofilească florile, să frîngă crinii cu dulce
miros. Rostogoli pe jos merele, prunele şi rupse în dreapta şi în
stînga crengile pomilor încărcaţi cu frunze şi cu fructe.
La cîmp făcu şi mai multe rele. Ici culcă la pământ grîul şi-i zdrobi
spicele, de-şi risipi toate boabele, colo doborî clăile de fîn şi le
luă vîrtej pe sus. Dar ce e şi mai groaznic, dezrădăcină în pădure
cîţiva copaci bătrîni şi-i răsturnă cu rădăcinile în sus. Apoi, dînd
peste o turmă de oi ce păştea în tihnă, le împrăştie în toate părţile şi
le ameţi, învîrtindu-le. În cîteva ceasuri stricase totul pe unde
trecuse. Oamenii se jeluiră de toate relele ce le-a făcut Crivăţul pe
pămînt, numai într-o zi.
- E un vînt pustiitor, strigară unii.
- Dacă va sufla mereu, are să ne lase săraci şi flămînzi! Ne-a stricat tot!
Îndată
împăratul vînturilor chemă Crivăţul de faţă şi-l întrebă să răspundă,
dacă e adevărat zvonul ce se aude în lume despre năzdrăvăniile lui.
Crivăţul nu putu să zică ba, căci firea toată îl da de gol. Dar el se apără zicând numai:
- Eu, vai de mine, n-am avut de gînd să fac rău nimănui; am vrut
numai să mă joc cu florile, holdele şi cu oile. Vina e a lor că nu ştiu
de glumă!
- Aşa glumă trece măsura, fătul meu! îi răspunse împăratul
vînturilor. Să faci rău altuia, nici în glumă nu este iertat, căci, deşi
e glumă, nu e bună! Ca să te înveţi minte, eu nu ţi-oi mai da drumul
vara. Numai iarna vei ieşi de la închisoare. Atunci ai să te poţi juca
cu gheaţa şi cu zăpada, căci lor n-ai ce stricăciuni să le faci.
De atunci, Crivăţul nu mai suflă decît iarna, pe pămîntul înţepenit
de ger, bătut de viscol şi înăbuşit sub troiene de zăpadă. După dînsul
aleargă lupii urlînd şi zboară corbii flămînzi. El vine la noi dinspre
miazănoapte şi răsărit, trecînd peste cîmpuri pustii şi peste mări
furtunoase.
