A fost
odata ca niciodata intr-un sat indepartat o familie de
tarani simpli, care cultivau dovleci in gradina. Familia
era cunoscuta de tot satul si chiar si oamenii din satele vecine
veneau si cumparau dovleci de aici. De ce? Pentru ca se
stia ca aici se fac cei mai frumosi, mai grasi si mai
gustosi dovleci. Ba unii spuneau ca ar fi si fermecati
si ca daca ai drum lung de facut la ceas de seara prin
sat sau pe potecile din padure, e suficient sa scobesti un
dovleac, sa pui o lumanare in interiorul lui, iar lumina te va apara
de toate animalele nevazute si de frica de intuneric.
Intr-o zi in
gradina familiei rasari un dovlecel care arata diferit de
ceilalti. Desi era portocaliu ca restul dovlecilor, avea niste
pete galbene si verzi si era foarte rotund. Perfect rotund! Mai
rotund nici ca se putea! Toti dovlecii il admirau pentru rotunjimea
lui!
-
Esti cel mai frumos dintre noi!
zicea un dovleac
-
Eu sunt tuguiat rau, dar tu…
spunea altul
-
Ma bucur tare mult sa cunosc un
dovleac asa de frumos, insa ai grija! Deobicei dovlecii sunt
pastrati pana cresc bine, iar apoi sunt taiati si
mancati. Asta este soarta tuturor! Spuse un dovleac mai in varsta
si foarte intelept.
-
Cum asa? intreba dovleacul
rotund. Cine ar putea sa manance un dovleac asa de frumos ca
mine?
-
Ei, ei! spuse cu tristete in glas
dovleacul intelept. Pe cat de frumosi suntem, suntem si
gustosi! Iar oamenilor le plac dovlecii, mai mici, mai mari, dar le plac
tare mult! Satul asta e renumit pentru dovleci! In cel mai bun caz vei ajunge
un felinar si vei fi purtat de oameni pe cararile umblate de ei,
vei vedea multe locuri si vietati pe care nu le-ai mai
vazut pana acum! Dar soarta asta o au doar dovlecii cei mai
norocosi!
-
Eu cu siguranta voi ajunge
felinar! De-abia astept sa vad lucruri noi!
-
Nu te grabi! Nu stii ce vor
decide oamenii pentru tine cand vei fii mai mare!
zise dovleacul intelept.
Pana atunci mai este ho ho….
Seara
se lasa peste gradina
si luna aparu pe cer alba ca spuma laptelui. Stele
incepura si ele sa licare, iar dovlecii isi
inchisera ochii si adormira. Dovlecelul rotund visa deja la
calatoriile pe care le va face dupa ce va deveni felinar!
Trecura
asa zile si saptamani in care dovlecii isi povesteau
vrute si nevrute, radeau si se bucurau de soare si ploi, ascultau
cu placere pasarile care cantau deasupra lor si care le mai
povesteau din cand in cand despre locurile pe care le vazusera in
zborul lor. Pentru dovlecii din gradina, fiecare zi era diferita
si aflau foarte multe lucruri noi.
Dupa
un timp, peste gradina se abatu un vant rece de toamna,
ploua mai des, iar frunzele copacilor isi schimbasera culoarea,
astfel ca deasupra dovlecilor peisajul era in culori de galben auriu,
rosu aprins si caramiziu.
Dovlecii crescusera si se
facusera mari. In fiecare zi familia aduna cativa dovleci pe
care ii manca, din care facea felinare sau pe care ii vindea oamenilor din
sat.
Intr-o
zi veni la gradina un negustor care vroia sa cumpere mai
multi dovleci ca sa ii vanda in piata. Se uita el
ce se uita in gradina si spuse:
-
Cati dovleci mari! Astia sunt numai buni de bagat la
cuptor! Voi veni maine si ii voi lua pe astia doi fiindca
sunt rotunzi si cred ca si gustosi (aratand spre
dovleacul rotund si dovleacul intelept), si poate ca ii voi
mai lua si pe cei de acolo din spate!
Dovleacul
Intelept si dovleacul Rotund se uitara tristi unul la
altul, pentru ca stiau ca soarta lor nu era sa devina
felinare si sa calatoreasca, luminand drumurile pe
intuneric, ci sa fie doar mancati! Se lasa seara, iar in
gradina era agitatie mare. Unii dovleci se bucurau ca vor
fi de folos oamenilor, altii erau tristi pentru ca se
asteptau la lucruri mai marete, iar altii vroiau sa se
veseleasca cat mai puteau sa fie impreuna!
Adormira
cu totii tarziu, dar prin sforaiturile unora dintre ei dovlecelul
rotund il intreba pe dovleacul intelept :
- Oare nu exista o alta
soarta pentru dovleci, decat sa fie mancati sau sa
ajunga felinare? Tare mi-ar placea sa calatoresc!
- Ei, dragul meu, zise dovleacul
intelept, daca m-ai intrebat o sa-ti raspund! Se spune
ca undeva, departe exista un tinut in care traiul dovlecilor
este mai lung!
- Vai ce mi-ar placea
sa ajung acolo! Unde este tinutul dovlecilor?
- Ca sa ajungi la
tinutul dovlecilor trebuie sa mergi 7 zile si 7 nopti
catre rasaritul soarelui. Drumul nu este usor, iar
pericolele te pandesc la tot drumul.
- Au mai fost dovleci din
gradina noastra care s-au dus acolo?
- Da, au mai fost!
- Si cum au facut ca
sa ajunga acolo?
- Si-au dorit foarte mult
sa calatoreasca si toata noaptea, fara
sa inchida un ochi, au rugat-o pe craiasa toamnei sa ii
ajute sa ajunga acolo! Se spune ca daca in acea noapte in
care o rogi pe craiasa sa te ajute, cade o stea, dorinta se
indeplineste! Insa nu toti dovlecii au reusit sa stea
treji pana in zori!
- Si cum arata
Craiasa toamnei? Intreba curios dovlecelul rotund?
- Craiasa toamnei este
neasemuit de frumoasa, are in parul balai frunze ruginii, galbene si rosii,
iar rochia ei este frumoasa cum nu a mai vazut nimeni. Craiasa
zboara deasupra noastra atunci cand noi dormim si ne vegheaza
tot timpul, chiar si acum cand vorbim noi!
- Serios?
- Da da! Ea face ca pamantul
sa straluceasca de roade. Ne mangaie pe toti cu
caldura soarelui si ne racoreste cu adierea vantului
si ploi! AAAA, casca dovleacul intelept.
Cu ochii
intredeschisi ii spuse dovleacului rotund:
- Ar fi bine
sa ne punem si noi la somn! Este tarziu, iar maine ne asteapta o aventura
la targul din sat! Nu vreau sa pierd nimic! Noapte buna!
- Noapte
buna, dovleacule intelept! Eu cred ca o sa mai stau treaz!
Imi doresc tare mult sa ma desprind de tulpina care ma tine
legat de pamant si sa o pornesc spre tinutul dovlecilor! Nu
ma pot gandi decat la asta! Craiasa buna ce ne aduci toamna
in prag, te rog din suflet sa ma ajuti sa plec catre
tinutul dovlecilor! spuse dovleacul rotund uitandu-se cu ochii sclipitori
la stele! Mi-ar placea atat de mult sa ma trezesc
dimineata cu 2 picioare si cu 2 maini si sa alerg
intr-un suflet spre tinutul dovlecilor! Cate lucruri as mai vedea! Te
rog Craiasa a toamnei asculta-mi dorinta!
Si uite-asa
dovleacul rotund statu toata noapte si vorbi cu ochi spre stele
despre dorinta lui arzatoare, despre visul lui de a
calatori, insa nu vazu nici o stea cazatoare care
sa ii arate ca dorinta se va implini.
Spre
dimineata, atunci cand inca soarele nu rasarise, dar
cerul incepea sa se lumineze, atunci cand dovlecelul de-abia isi mai
putea tine ochii deschisi si bajbaia: ….tinutul
dovlecilor…… 2 picioare….. craiasa toamnei……; iata ca
craiasa toamnei se arata pe cer si ii zambi spunand:
- Dovlecelule rotund,
tu nu ma vezi acum, dar eu te-am auzit toata noaptea! Am vazut
ca iti doresti foarte mult sa ajungi in tinutul
dovlecilor! Putini sunt cei care au curaj sa apuce acest drum lung!
Eu cred ca tu ai dat dovada ca esti pregatit sa o
iei din loc! De aceea iti voi indeplini dorinta! Te vei trezi cu 2
maini si cu 2 picioare! Ridica-te din gradina si
tine-o tot spre rasarit, asa cum ti-a spus dovleacul
intelept, si in 7 zile si 7 nopti vei ajunge in
tinutul dovlecilor! Sper sa iti placa lucrurile pe care le
vei vedea si sa treci de obstacolele care iti vor sta in cale.
Voi fi mereu alaturi de tine!
Dovlecelul se trezi
cand soarele ardea pe cer, de zarva prietenilor din gradina! Venise
negustorul sa ii puna in caruta si sa-I
duca la targ. Toti dovlecii isi luau ramas bun si erau
fericiti de aventura care urma sa o traiasca. Negustorul ii
puse in caruti si pe cei 2 dovleci, dovleacul rotund si
dovleacul intelept! Atunci dovleacul rotund observa ca are 2
maini si 2 picioare.
- Ia te
uita! Craiasa toamnei m-a auzit si mi-a indeplinit dorinta!
Negustorul porni
cu caruta incarcata spre targ. Dovleacul rotund isi
lua ramas bun de la dovleacul intelept, sari din
caruta fericit si o porni spre rasarit!
Cum mergea el
asa se intalni cu niste oameni
pe drum.
- Aoleu! Ce mai
aratare mai e si asta! spusera oamenii speriati. Dovleac cu
picioare si maini! O fi vreun blestem! Vai de noi! Ajutor! Nenorociri
se-arata! Valeu!!!!
Oamenii o
alergara care incotro vazura cu ochii! Doar doar sa nu se
apropie aratarea de ei!
Vazand acestea
dovlecelul rotund se gandi ca ar fi mai bine sa se ascunda
atunci cand vede oameni pe drum. Si asa si facu. Cum vedea
un om sau o caruta pe drum, cum sarea intr-o tufa sau
dupa vreun copac!
Merse dovlecelul
ce merse pe drumuri batute, prin gradini in care oamenii strangeau
recolta, prin paduri dese, prin poienite scaldate de razele
soarelui, pana cand intalni un urs. Dovlecelul nu mai vazuse
pana atunci un urs si I se parea o faptura tare ciudata!
Ursul se uita cu
coltii scosi la dovlecelul rotund. Ii era foame rau! Nu mai
mancase de multe zile si se gandea:
- N-ar strica
sa-mi alung un pic foamea cu un dovleac mare, rotund si gustos!
Urla cat
putu de tare si se napusti spre dovlecel. Dovlecelul rotund se sperie
atat de tare de urlet, incat o taie la fuga intr-o clipita.
Ursul insa
se pricepea la vanatoare si porni dupa el. Il ajunse numaidecat!
Il lua in labe
si mare ii fu mirarea cand vazu ca dovlecelul avea si maini
si picioare si pe deasupra mai si vorbea!
-
Ai mila de mine! Nu ma manca!
Te rog!
-
Ia te uita! Vorbeste! Cine
esti tu?
-
Eu sunt dovlecelul rotund si ma
indrept spre tinutul dovlecilor, unde dovlecii au o viata mai
lunga si au parte de aventuri noi tot timpul! Craiasa toamnei
mi-a ascultat dorinta si m-am trezit cu 2 maini si cu 2
picioare, ca sa ma folosesc de ele pentru a-mi indeplini visul! Dar
tu cine esti?
-
Eu sunt Ursul grasun! Numai ca
acum nu mai sunt asa de grasun! Oamenii au cules degraba roadele
pamantului si eu flamanzesc!
-
Hai ca te ajut eu sa
gasesti ceva, numai sa nu ma mananci pe mine!
-
Fie! Dar sa stii ca
singurele roade pe care le-am vazut sunt niste pere la care nu au
putut ajunge nici oamenii, nici eu!
-
Unde sunt perele acelea? Intreba
insufletit dovlecelul rotund!
-
Intr-un par care se afla la
departare, spre rasarit!
-
Pai intr-acolo merg si eu! Vrei
sa mergem impreuna? Poate gasim noi o cale sa punem mana pe
pere!
-
Fie! spuse ursul grasun. Suie-te-n
spinarea mea!
Calatoria celor 2 dura destul
de mult. Pana sa ajunga la parul cu pricina, padurea
era din ce in ce mai deasa, iar dovlecelul cazu de vreo 3 ori de pe
spinarea ursului din cauza crengilor bogate.
Intr-un
tarziu ajunsera la par. Era un par inalt, inalt, iar perele
zemoase stateau atarnate in varful lui.
-
Ursule, spuse dovlecelul rotund,
arunca-ma cat poti de tare spre varful pomului, iar eu o sa
incerc apoi sa ajung la pere. Sunt mai usor decat oamenii iar
crengile din varf nu se vor rupe sub greutatea mea!
-
Bine, zise ursul si numaidecat il
arunca pe dovlecel spre cer. Dovlecelul se prinse de o creanga
si apoi se catara spre perele coapte!
Cum puse mana pe prima para,
striga la urs:
-
Ursule! Esti pregatit?
-
Da da!
-
Atunci
prinde perele!
Uite-asa a
strans ursul pere care mai de care mai frumoase, mai zemoase si mai
coapte, care ar fi incaput in 2 cosuri mari ale oamenilor.
- Multumesc dovlecelule! Acum mi-am potolit
foamea ! spus ursul, scobindu-se intre dinti cu o cracuta!
- Cu placere ursule! Acum
trebuie sa plec spre tinutul dovlecilor!
- Drum bun! zise ursul. Si
daca te voi putea ajuta vreodata la ceva, sunt aici!
- Multumesc! Zise dovlecelul
rotund si se indeparta de urs spre rasarit!
Drumul
era greu!, vantul sufla rece, ploile se inteteau, iar noptile
dovlecelul de-abia gasea un culcus in care sa se
adaposteasca de frig.
Nici
nu bagase de seama ca in urma lui un padurar il urmarea!
Auzise padurarul de faptul ca intr-un sat indepartat s-a
aratat o faptura cu chip de dovleac si picioare si maini,
dar nu credea ca o sa vada chiar el aceasta minune! Cum
vazu dovleacul isi spuse!
-
Daca o sa prind dovleacul o sa-l duc la imparat care o
sa-mi dea o gramada de bani pe el!
Intr-o
seara friguroasa, padurarul vazu cum dovlecelul rotund se
adaposti intr-o scorbura de copac. De-abia se aseza
dovleacul , ca o mana il si apuca de picior si il
scoase afara. Degeaba striga dovleacul si incerca sa
se poticneasca, padurarul il baga in sac si razand
merse acasa, la cabana lui din Padurea de rasarit! Ajuns
acasa, aseza sacul intr-un cui, aprinse o lumanare si
incepu sa-si faca socotelile depre cati bani sa-I
ceara imparatului si ce va face cu banii
capatati.
Dovlecelul rotund incepu sa planga!
Isi dorea sa ajunga in tinutul dovlecilor, stia
ca drumul e greu dar nu credea ca va intalni asemenea pericole!
-
Craiasa buna ce ne aduci toamna in prag! Ajuta-ma te
rog! Scapa-ma de padurarul cel lacom!
Craiasa
toamnei care veghea peste tot si toate auzi ruga dovlecelului rotund
si vorbi cu vantul sa-I trimita ursului grasun veste despre
faptul ca dovlecelul este prins de padurar, fara
scapare! Ursul dormea linistit in barlog cand simti o adiere la
spate!
-
Iar a cazut lemnul de la intrarea in
barlog si e current! Isi zise ursul!
-
Nu-I asa ursule! Spuse vantul ,
iata pentru ce am venit la tine! Si ii povesti totul.
Ursul grasun cand afla
cele intamplate, se duse numaidecat la cabana padurarului. Se uita pe
geam si vazu sacul cu dovlecelul atarnand intr-un cui, iar pe padurar
notand ceva pe hartie la lumina lumanarii!
Ursul trase un urlet atat de
asurzitor, incat padurarul nu gasi altceva de facut decat
sa fuga cat ai clipi pentru a-si salva viata!
Ursul lua sacul din cui si
elibera dovlecelul!
- Multumesc, ursule! zise
dovlecelul!Multumesc si tie craiasa buna, zise uitadu-se la
stele!
Deodata se auzi o voce
calda:
- Cu placere dovlecelule!
Tinutul dovleceilor este aproape! Daca te grabesti
pana in zori vei ajunge la hotarele lui! Acolo dovlecii deja au aflat
ca vii si te asteapta bucurosi cu tot felul de
surprize!
- Ce frumos! Isi spuse
dovlecelul! Abia astept sa-I cunosc pe ceilalti dovleci! Acum
pornesc la drum! Vesel, dovlecelul isi lua ramas bun de la urs,
si intr-adevar in zorii zilei ajunse la tinutul dovleceilor.
Acolo fu primit cu mare bucurie si dragoste de ceilalti dovlecei!
Aventurile pentru dovlecelul
rotund de-abia acum aveau sa inceapa cu adevarat!
