În momentele sacre de peste an, când la miezul nopţii, preţ de o clipă,
se deschid cerurile, oamenii cu sufletul curat îl pot vedea pe Sf. Petru
stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu.Deoarece credinţele în sacralitatea lupului şi în puterea magico-mistică
a acestui animal erau nu numai foarte răspândite, ci şi bine
împământenite pe teritoriul vechii Dacii, proto-creştinismul l-a
investit pe Sfântul Petru cu însemnele de patron/ păstor al lupilor.
Astfel, teribilele animale au fost numite „câinii lui Sânpetru”,
punându-se în slujba lui şi dându-i deplină ascultare. Legendele spun că
la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită în vechime şi
„Nedeea Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul.
Atunci, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un
cal alb, le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni.
„Lupu se zice că e câinele lui Sf. Petru şi unde-i porunceşte el, acolo
face pradă. Când se strâng mai mulţi lupi la un loc, de urlă, se zice
că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască pradă. El îi orânduieşte după
pradă când se adună la urlătoare, de obicei pe la răspântii:
«— Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia;
tu, pe cutare om etc.», fiindcă cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor
lui, nu scapă nici în gaură de şarpe.”
