Legenda Neamului Romanesc

Odinioara,traia pe aceste meleaguri o mama care avea mai multe fiice. Le pusese nume frumoase, dupa chipul naturii si frumusetilor ei, al padurilor, muntilor si apelor:
TRANSILVANIA, MOLDOVA, BUCOVINA, CRISANA,

MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA. Aveasi doi flacai pe cinste. Pe unul il chema MARAMURES si pe celalalt BANAT.
Dar, iata ca la rastimpuri se abatea pas strain prin aceste tinuturi si-i rapea cate o fiica. Mama se intrista nespus dupa fiecare, deoarece tinea la ele ca la trupul si inima sa. Sangera si se indurera. Dar, de plans nu a plans niciodata si nici nu s-a plecat. Era falnica precum un stejar sau ca Muntii Carpati ce-i strajuiau in preajma, ori ca Dunarea ce o incingea ca o salba. Avea stramosi destoinicisi neinfricati, pe dacii nemuritori si pe romanii cutezatori. De aceea, nici ea nu se temea si nu da inapoi. Lupta vitejeste pentru a-si regasi fiicele si a le readuce acasa, in sanul familiei: si Transilvania cea mareata, si Bucovina fagilor frematatori, si Dobrogea cea aproape de mare,Oltenia cea sagalnica ori Crisana cea mladioasa. Se mangaia la gandul ca avea alaturi pe Moldova si Muntenia, ori pe feciorii cei semeti si voinici.
Si, uite asa, luptand neobosit, a reusit sa-si aduca din nou toate fiicele acasa, unindu-le in jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Si, in clipa cand le-a simtit pe toate langa ea, a fost fericita si a intinerit dintr-o data. Pentru ca unirea ii dadea
putere, iar setea de dreptate si libertate a facut-o nemuritoare.