Cica s-au prabusit odata, la zi de mare cumpana, norii Cerului peste Valea Prahovei si s-au pornit dealuri batrane de lut si s-au iezit garlele, s-au curmat si cale si poteca intre tara si Ardeal, de nu mai aveau pe unde trece dincoace de munti, ciobanii din tara Barsei cu turmele lor.
Dar ciobanul barsan stie ca nu e singur pe lumea lui Dumnezeu si ca: „Romanu-i mult ca frunza codrului.”Cu glas de bucium chiama in patru parti a Cerului si vin cei de o limba si vin si vin mereu…
Si atatia venira, ca din zori de ziua pana la soarele-a-chindie, le-a fost de ajuns sa ridice cate un pumn din malul iezit pe vale si sa-l arunce intre Varful-cu-dor si Jepi. Curatit-au asa toata Valea Prahovei si apelor le-au asternut pat nou cu prund si cu nisip aurit. Apoi, pentru ca alta-data sa nu mai risipeasca ploile muntele de lut scos din Valea Prahovei, ciobanii gramadira peste el codrii de lemn taiat si detera foc lemnelor, de se prefacu lutul in stanca.Si iata de ce acestui munte ii zisera de atunci Piatra-Arsa.
