Exista obiceiul ca intre 1 si 9 martie fiecare om
sa-si aleaga cate o zi despre care sa spuna ca "asta-i Baba mea". Se
crede ca asa cum va fi acea zi asa va fi si norocul omului in acel an. Aceasta traditie foarte veche, raspandita in toata zona balcanica,
locuita candva de traci, este legata de niste stanci, existente numai la
noi in tara, in Muntii Bucegi si Ceahlau, numite "Babele", respectiv
"Baba Dochia", considerate simboluri ale primaverii. Celelalte popoare
balcanice au numai legenda. In traditia populara se spune ca
primele 9 zile ale primaverii calendaristice, numite si "zilele
babelor", aduc cu ele o vreme capricioasa, schimbatoare, exact cum ne
este prezentata Baba Dochia in legendele ajunse pana la noi, zile in
care razele calde ale soarelui se intrepatrund cu ploaia, lapovita,
ninsoarea si uneori chiar cu viscolul. Legendele Dochiei ne
introduc in atmosfera specifica unui sat romanesc unde ocupatia de baza
este pastoritul. Una din legende spune ca Baba Dochia, femeie puternica,
dar apriga si rea, care nu se teme de nimic, "N-are frica de vreun ger/
Nu-i e frica nici de cer", dornica sa-si duca oile la munte, la pascut,
o trimite pe nora ei, pe o vreme caineasca, sa-i aduca fragute. Pe
drum, nora se intalneste cu un mosneag care o sfatuieste sa mearga
undeva, intr-o valcea anume, unde sunt fragi copti.
