Zilele au şi ele sufletul lor, sunt aşa, ca nişte
făpturi, iar înainte vreme umblau pe pământ, de aceea avem zile bune şi
zile rele, zile îmbelşugate şi zile sterpe, zile femeie şi zile bărbat.
Se povesteşte că „Luni” e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor
lucrurilor, ţine cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când
treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să
mergi.
„Marţi” e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine
să începi nimic şi nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie şi
postul se ţine pentru duşmani.
„Miercuri” e femeie, zi bună, solară, în
care se posteşte pentru Maica Domnului, iar
„Joi” e bărbat, zi
norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia
Sfântului Neculai. „Vineri” e una dintre zilele cele mai încărcate de
sacralitate, e sora „Duminicii” şi stă sub semnul Crucii dătătoare de
viaţă, pentru care se şi posteşte.
Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande
moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă
au primit ceva de pe „astă lume”. Nu-i bine să începi nimic, nici
lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, „căci
dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar sâmbăta doar
într-o cruce se mai ţin.
„Duminica”, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai
mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a
bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. Se povesteşte că „Duminica” e o
sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo
de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii
că ar fi mama Mântuitorului.