Aloie vera naturist

Legenda Muntelui Ceahlau

Pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi până acum aşa îi spune.
Citeste - Legenda Muntelui Ceahlau

Broasca lui Noe

Se spune ca broasca ar fi existat inca dinainte de Facerea Lumii. Impresionat de micuta broscuta. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor, pentru facerea pamantului. Supusa, broscuta a carat zile nenumarate apa si
Citeste - Broasca lui Noe

Legenda Pesterii Muierii

O legenda locala spune ca in vremuri vechi aici traia o zana ce ajuta pe toata lumea. Ea ajuta pe fetele batrane sa casatoreasca, ajuta sa rodeasca pantecele femeilor sterpe sau “aducea” barbatii plecati de langa neveste. Intr-o zi a venit la zana un tanar ce isi cauta norocul in lume. Zana vazandu-l s-a indragostit pe
Citeste - Legenda Pesterii Muierii

Legenda pesterii din muntele Pellegrino (Palermo)

Aceasta legenda spune ca frumoasa fiica a lui Tancred de Hauterville (primul rege al Siciliei) se retrage in pestera, unde va muri in singuratate. La cativa ani dupa moarte, corpul ei va inconjura de trei ori orasul bantuit de ciuma, fapt ce va duce la disparitia maladiei din oras. In urma acestui lucru pestera devine “a Sfintei Rosalie”, iar locuitorii orasului vor ridica la gura pesterii o statuie
Citeste - Legenda pesterii din muntele Pellegrino (Palermo)

Pestera Cueva del Guacharo

Pestera Cueva del Guacharo din nordul Venezuelei era privita de acestia ca fiind un loc unde traiesc sufletele stramosilor. Din aceasta cauza trebuiesc evitate astfel de locuri, pentru a nu intra in contact cu acestia. Din acest
Citeste - Pestera Cueva del Guacharo

Legenda Turnului Capistrano

Legenda acestui turn este una din cele mai interesante: nu se stie daca Ioan de Capistrano l-a locuit vreodata, dar, de numit, asa se numeste. Este vorba de un turn scund, tesit, situat la imbinarea dintre castel si coridorul ce duce spre Turnul Neboisa.
Citeste - Legenda Turnului Capistrano

Legenda Corbului

Insceriptionat pe balozonul familiei Corvinilor este un corb care tine in cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda carespune ca; Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie Elisabeta din Tara Hategului.
Citeste - Legenda Corbului

Groapa Urşilor din Castelul Corvinestilor

Groapa Urşilor în care prizonierii erau aruncaţi fiarelor sălbatice.Nu erau lei, dar erau ursi sau lupi flamanzi, gata sa-i sfasie pe cei trimisi la moarte. Ceia ce este ciudat este ca gropa animalelor se afla chiar sub fereastra Camerei Domnitelor, la radacina Turnului Buzduganului.
Citeste - Groapa Urşilor din Castelul Corvinestilor

Legenfa fantanii din Castelul Huniazilor

Una din legendele castelului ne descrie apariţia fîntînii din curte.Legenda spune despre aceasta fantana ca a fost sapata de catre trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara in tinea in castel.
Citeste - Legenfa fantanii din Castelul Huniazilor

Lilith demon

Lilith este un demon feminin al noptii, printesa a Iadului, care se presupune ca zbura in cautarea pruncilor pentru a-i rapi sau strangula.In mitologia evreilor, se spune ca Lillith a fost prima sotie a lui Adam.
O alta varianta ar fi ca Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Lilith ca frati gemeni. Lilith a cerut sa fie egala cu Adam, insa incercarile sale au esuat, ea parasindu-l in final pe
Citeste - Lilith demon

Pietrele Doamnei

Localizare: Masivul Rarau adaposteste in partea nordica una din cele mai interesante forme geologice din lantul Carpatilor Orientali, cunoscuta sub numele de Pietrele Doamnei. Accesul in zona se poate face fie din orasul Campulung Moldovenesc, fie prin localitatile Pojorata, Mestecanis, Slatioara sau Chirii.Pe
Citeste - Pietrele Doamnei

Sfinxul

Din punct de vedere istoric si chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinitati supreme din timpuri pelasge. Aspectul sau omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate si putere, acest lucru fiind evidentiat prin fata proportionata, buze severe si barbia voluntara.
Citeste - Sfinxul

Piatra Despicată

Foarte aproape de Pietra Corbului, intre Dealul Carnic si Dealul Cetatii se afla alta formatiune geologica protejata, numita Piatra Despicata. Este formata dintr-o stanca imensa, separata de sol si formata dintr-un tip de roca deosebita pe acele locuri. Provenienta stancii este necunoscuta. Legenda
Citeste - Piatra Despicată

Claile lui Miron

Cu mulţi ani în urmă, un cioban bătrân, venit de pe la Secu sau Izvorul Alb, obişnuia să-şi pască oile prin acele locuri pline de verdeaţă, poposind deseori lângă această stâncă, mai cu seamă în nopţile cu lună. Atat de mult a indragit acel cioban cele doua stanci incat a ales sa moara langa ele.
Citeste - Claile lui Miron

Stânca Dochiei

Despre această stâncă unii spun că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobăniţe, care, înveşmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile şi caprele sale, spre vârful muntelui, deşi vremea nuera favorabila.Din cauza ploi
Citeste - Stânca Dochiei

Legenda Lui Hercules In Valea Cernei


Marturiile acestei legende le gasim pe o tabula votiva aflata in custodia unui muzeu din Viena si respectiv intr-o scrisoare manuscris trimisa de un mesenger imparatului Franz Iosef impreuna cu descrierea detaliata a zonei. Nu degeaba romanii descoperind apele termale si
Citeste - Legenda Lui Hercules In Valea Cernei

Legenda martisorului

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Citeste - Legenda martisorului

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele 3 poduri naturale existente in lume si al doilea ca marime din Europa. Situat in comuna Ponoarele, langa Baia de Arama, jud Mehedinti, este singurul pod natural pe care se poate
Citeste - Podul lui Dumnezeu

NECROPOLA DE URIASI

 Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600. Satenii spun ca, in vremuri de demult, pe cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor, acolo fusese o „asezare tatarasca“, adica locuita de uriasi. Necropola acelui sat pierdut in negura timpului este plina de schelete umane ce masoara in jur de 2,40 m. In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic
Citeste - NECROPOLA DE URIASI

Legenda lui Vulcan si a flacaului Straja

La sud de Valea Lapusnicului, pe unde altadata se scurgea cel mai lung ghetar din Carpatii romanesti (13 km lungime, 300 m grosime), se afla asa-numitul Retezat Mic, alcatuit preponderent din calcare.
Aici se afla paradisul pesterilor (Pestera Ursoaicei, Pestera lui Zeicu, Dalma cu Brazi, Pestera cu Cuie), avenelor (Avenul din Stana Tomii) si cheilor (Butii, Scocului), dar si "resedinta" unui personaj legendar, Iovan Iorgovan, care l-a tarat pe balaur printre munti, sapand cu
Citeste - Legenda lui Vulcan si a flacaului Straja

Legenda Raului Jiu

A fost odata ca niciodataun imparat care avea un fiu pe nume Jiu. Tanarul era chipes, inalt, brunet si foarte puternic. Sus, pe deal, locuia o ciobanita foarte frumoasa, cu pielea alba ca laptele, cou ochii negrii ca lemnul ars. Cand mergea cou oile, ea canta mai tare si mai frumos ca pasarile. Prnitului Jiu ii placea foarte mult sa cutreiere padurea. Auzind cantul
Citeste - Legenda Raului Jiu

Legenda Lacului Fecioarei

Cu mult timp in urma,pe vremea cand Moldova era invadata de turci,in satul Racaciuni traia o fata frumoasa si delicate,fata boierului. In ziua cand turcii au ajuns in sat,conducatorul acestora a vazut fata si a vrut sa-I devina sclava.Fata nu dorea sa-si piarda onorea si sa-si paraseasca familia si de aceea a fugit. Conducatorul turc calare pe calul sau alb a incercat
Citeste - Legenda Lacului Fecioarei

Legenda Iezerului Mare si Iezerului Mic

In Muntii Tibinului sunt ascunse precum niste perle doua lacuri cristaline: ŤIezerul are ť(1992m)si Ť Iezerul Mic ť(2060m). Pastorul care traia in acei munti spunea ca doua lacuri s-au nascut din lacrimi de durere. In munti traia fiica pastorului ,frumoasa si mandra. Pastorul
Citeste - Legenda Iezerului Mare si Iezerului Mic

Legenda Fantanii lui Ducipol

Langa muntele Petridu, pe locul numit si Cheile Turzii sunt foarte multe pesteri. Muntele este taiat de valea raului Hasdatu care curge prin M-tii Apuseni. Se spune ca pe aceasta stanca s-a urcat un barbat pe numit Alexandru cel Mare calare pe calul sau numit Ducipol.lui Ducipol.
Citeste - Legenda Fantanii lui Ducipol

Legenda Fantanii Adancata

Cu multi ani in urma, o femeie batrana si foarte credincioasa a fost fortata sa traiasca in mijlocul unei campii, fara adapost. Oamenii care au auzit despre existenta si credinta femeii, au dorit sa o ajute si sa-i construiasca o casa. Dar ea i-a rugat pe sateni sa sape o fantana. Acestia au sapat la mare adancime , dar nu au dat de apa, asa ca au renuntat. Dezamagita,
Citeste - Legenda Fantanii Adancata

Legenda lui Mos Craciun

Legenda lui Mos Craciun se bazeaza de fapt pe legenda conform careia Sf Nicolae ducea cadouri la usile copiilor,noaptea, ca sa ramina anonim.Sf Nicolae,cunoscut ca si sfint patron al copiilor,s-a nascut in Patara ,Asia minor,si se spune ca a calatorit in Egipt si in multe locuri.
Citeste - Legenda lui Mos Craciun

Legenda martisorului

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Citeste - Legenda martisorului

Legenda Raului Sambata

Dupa o legenda straveche apa Simbetei izvoraste dintre radacinile Bradului Cosmic si inconjoara Pamintul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad. La izvoarele ei este pura si sus pe pamint e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara Pamintul, gradul ei de purificare scade, iar cind intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele Blajinilor in unele sate pe malurile apelor curgatoare se puneau in blid de lemn coji de oua, farimituri de cozonac si luminari carora le dadeau drumul pe apa. Ca sa ajunga pe apa Simbetei in Ostrovele albe la
Citeste - Legenda Raului Sambata

Legenda Moldovei

A fost odata un tânar print care domnea în tara sa la marginea Carpatilor. Îi placea vânatoarea înainte de toate. Într-o zi afla ca într-una din paduri traieste un zimbru atât de mândru si puternic, cum înca nimeni nu vânase. Oamenii povesteau ca purta o stea stralucitoare pe frunte si Luceafarul noptilor reci sta între coarnele sale. Nimeni nu fu însa atât de curajos sa se încumete sa îl vâneze. Toate acestea le auzi printul si se hotarî sa rapuna zimbrul si sa se aleaga cu mândrul trofeu. Printul îsi aduna tovarasii si porni calare prin paduri, pâna
Citeste - Legenda Moldovei

Legenda Raului Moldova

Bucovina se afla in nordul Moldovei, una dintre cele mai mari provincii istorice ale României, alaturi de Muntenia (Valahia) si Transilvania (Siebenbürgen). Slabiciunea Portii a permis Imperiului Austriac si Rusiei sa îsi sporeasca aria de influenta si sa ia în posesie alte parti ale Imperiului Otoman. Nordul Moldovei a fost inclus în provincia Galizia, în 1849 a fost numita Ducat al Bucovinei, constituind pâna în anul 1918 o provincie independenta a Austro-Ungariei. Bucovina de astazi este constituita din partea de sud a provinciei, în timp ce jumatatea de nord apartine Ucrainei.
Citeste - Legenda Raului Moldova

Legenda Raul batranei Gseidi

Pe drum spre Gheorgheni, dupa vreo 3 km mers pe jos, pe sub copaci exista un rau de unde nimeni nu bea apa pentru ca nu este buna la gust si pentru ca nu departe curge tanara domnisoara care este curata ca lacrima. Ei bine, a fost odata cineva care a baut apa din aceasta si a avut grija de el sa vadacum intinereste. Era o batrana numita Gseidi care locuia langa un castel sau in castel in castelul doamnei Rapsa si toata viata a carat apa de acolo la castel.
Citeste - Legenda Raul batranei Gseidi

Legenda raului Doamnei

In vremile de demult, alerga pe dealurile astea, o domnisoara romanca de frica tatarilor care o alergau vroind s-o pangareasca. Cand a ajuns la raul acesta , apa era mare si neputand-o trece, a inceput domnita sa fuga in sus pe malul stang al raului. Si a tot fugit pana la Corbi. Aici, fiind aproape, aproape s-o prinda tatarii , unde
Citeste - Legenda raului Doamnei

Legenda Oltului si a Muresului

In vremurile de demult, cand se nascoceau povestile fermecatoare, pe varful unui munte din Carpatii Rasariteni se vedea o cetate cu doua turnuri. Craiul si craiasa aveau doi fii gemeni, care semanau ca doua picaturi de apa. Feciorii erau asemanatori la infatisare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la cearta si se bateau pana la sange, de rai ce erau. Asa-i lasase Dumnezeu!
Citeste - Legenda Oltului si a Muresului

Legenda Dambovitei si a lui Bucur

A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe care o chema Dambovita, intr-o padure mare si adanca. Fata stia toate secretele padurii, toate potecile, toate cararile, toate vietuitoarele care traiau ascunse in iarba si in tufisuri. Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. Intalnind-o pe Dambovita, i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea a fost buna si i l-a aratat. Printul, vazand frumusetea si gingasia ei, a cerut-o de nevasta. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja
Citeste - Legenda Dambovitei si a lui Bucur

Legenda Crisurilor

Locuitorii Tării Crisurilor s-au obisnuit cu toponimicele locale pentru apele curgătoare. Numele râurilor pe care le văd zilnic nu au o semnificatie deosebită. Fie că este vorba de Crisul Repede, Crisul Negru, Crisul Alb, Crisul Văratec, Crisul Băitei, Crisul Mic, Crisul Pietros, Poiana Crisului, acestea toate reprezintă simple denumiri de ape. Predecesorii le-au botezat Crisuri, adică “râuri de aur” sau “râuri cu aur” pentru că în undele lor limpezi au zărit lucind firicelele pretiosului metal, fapt care le-a sugerat existenta unor zăcăminte de aur în
Citeste - Legenda Crisurilor

Legenda Somesului

Pe timpul lui DAN-CAPITAN au venit ursitoarele la fereastra sa si i-au spus ca in ziua cand copila ce i s-a nascut va ajunge la varsta de 12 ani va veni imparatul zmeilor s-o rapeasca , astfel nu va putea scapa pe Orelia (AURELIA), decat zidind intr-un varf de munte o cetate si s-o ascunda acolo pana cand zmeul , dupa ce va fi incercat toate mijloacele ca sa o poata topi , va veni odata in forma de calugar, spunandu-i ca de
Citeste - Legenda Somesului

Legenda lacului Rosu

Odata, traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus odata la targ, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dar cununia nu s-a putut face, caci flacaul a fost luat in armata. Fata il astepta, tot il astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Canta asa de trist, incat auzind-o se induiosau si muntii.
Citeste - Legenda lacului Rosu

Legenda lacului fara fund

Pe dealurile Draghiciului in susul satului nostru exista un lac numit Lacul fara fund. Acesta avea apa neagra si o comoara ascunsa in el. Batranii spuneau ca demult era o doamna care era cunoscuta pe drumul de langa lac care era foarte inalt. Doamna era intr-o casuta plina cu lucruri scumpe si bani. Cand au vazut boii lacul s-
Citeste - Legenda lacului fara fund

Legenda Lacului de dupa stanca

Se spune ca demult, pe locul unde este acum orasul Lupeni, traiau doi tineri ce se iubeau foarte mult. Fata indragea florile si natura, baiatul oferindu-i in fiecare zi un buchet de flori. Dornici de singuratate, ei obisnuiau sa urce pe un munte, intr-un loc stancos. Intr-o primavara, fata, vrand sa-l pacaleasca pe prietenul ei,
Citeste - Legenda Lacului de dupa stanca

Legenda Lacului Badiu

Pe vremuri se spunea ca lumea a fost atacata de mai multe popoare. Unii fugeau de tatari, altii de turci si toti fugeau de multimea care avea sa-i cucereasca. Odata cand turcii au veni dupa bani care avea sa-i dea lumea, cand au ajuns langa lacul Badiu s-au intalnit cu un tanar curajos care nu vroia sa plateasca, vazand acestea turcii i-au taiat capul.Tatal lui, vazand acestea si-a luat pusca si i-a impuscat pe toti turcii care i-au iesit in cale. De atunci lacul a fost numit dupa numele baiatului omorat de catre turci:Badiu.
Citeste - Legenda Lacului Badiu

Legenda izvorului din “ VALEA POSAGII”

A fost odata ca niciodata pe “Valea Posagii”o fata frumoasa ca rupta din soare, cu ochii negrii ca mura si cu fata alba ca spuma laptelui. Era o fata de pastor si pazea adeseori turma tatalui pe Ť Valea Posagii ť in sus. Tot atunci traia pe aici un tanar cioban, inalt si zdravan ca bradul de munte. Voinicul cioban si tanara pastorita s-au indragostit foc unul de altul caci, zau, spunand drept bine s-ar fi potrivit si, Doamne, o pereche mai nimerita nici ca ai fi putut gasi in rotogolul acestor munti. Dar se vede ca in cartea sortii le-a stat scris
Citeste - Legenda izvorului din “ VALEA POSAGII”

Legenda HIDREI mitologice din VALEA CERNEI

Cunoscut sub numele de Ternessos la greci, de Tierna, Lerna, Dierna sau Zernes în perioada romana, râul Cerna de astazi îsi are izvoarele înfipte adânc în osatura Carpatilor Meridionali. Aici pe acest aprig râu de Munte poposeste Hercules, cunoscut si venerat în antichitatea greco-romana si sub ipostazele Hercules Iovio sau Iovis Poles. În legendele române din aceasta regiune carpatica eroul apare sub numele de Iovan Iorgovan. Dupa aceasta varianta, hidra fuge din fata lui Iovan si se refugiaza în munti undeva în zona
Citeste - Legenda HIDREI mitologice din VALEA CERNEI

Legenda fantanii Gadesii

Traditia spune ca fantana a fost numita dupa numele unei batrane numite Gadesa care a trait in fundul padurii Floresti, dupa aceea si raul care trecea pe acolo tot asa a fost numit. Se spune ca avea o multime de porci care au fugit in padure. Ea si-a cautat porcii chiar in lacul unde este azi fantana . Dupa ce i-a vazut , fiind
Citeste - Legenda fantanii Gadesii

Legenda Manastirii Curtea de Arges

Romania este plina de legende,dar probabil cand un roman este intrebat el iti va spune legenda trista si romantica a lui Manole. In orasul linistit Curtea de Arges,in vechea curte a Valahilor de pe malul raului Arges, langa Carpati se afla una din cele mai faimoase manastiri din Romania , Biserica Episcopala. Frumoasa Biserica a fost data in conducerea regelui Basarab I, stiut si sub numele de Basarab Inima Neagra ,stiindu-se de conducerea lui cruda.Dar biserica nu este cunoscuta doar pentru frescele ei,mai degraba pentru legenda
Citeste - Legenda Manastirii Curtea de Arges

Legenda lacului "Sf. Ana"

Odinioara prin aceste locuri traiau doi tirani care erau frati. Unul stapânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celalalt, o cetate situata pe locul actualului lac. Sapânul cetatii de pe Puciosul avea o caleasca minunata câstigata la zaruri, fapr ce a stârnit invidia fratelul sau care a pus ramasag ca a doua zi va veni în vizita cu o caleasca si mai mareata. Asa se face - spune legenda - ca pentru a câstiga ramasagul, tiranul pune
Citeste - Legenda lacului "Sf. Ana"

Legenda lacului Simina

In vremuri, traia in sat devale un cioban voinic cu numele Bodea. El se indragostise de Simina, fiica Runcului, o fata frumoasa fara pereche. Amandoi isi erau dragi, dar se vede ca n-au fost croiti unul pentru altul caci Pitarul Ilie, un boier grec, care cu sprijin domnesc se asezase in sat, facandu-se stapan si pe o parte din mosiile bastinasilor isi puse ochii pe fata… Calca casa Runcului si rapi pe Simina pe care o necinsti. Ea, de
Citeste - Legenda lacului Simina

Legenda Poienii Negre

Era odata un om foarte bogat pe nume Negrea Basarab si acesta avea o fata pe nume Neagra. Si fata acestui om nu vroia sa se marite, astfel la curte s-au adunat Petitori iar unul dintre ei era pagan. Acesta din urma a pornit un razboi impotriva tatalui sau. Neagra a intrat si ea in lupta fiind omorata. Femeile din sat au dus-o si au dezbracot-o apoi a ingropat-o la poalele unui rau, iar apa a devenit neagra si toata padurea ramanandu-i numele de  Poiana Negrii .
Citeste - Legenda Poienii Negre

Legenda Cheii Turzii

Aproape de muntele Petridului, la care unii mai zic si  Cheia Turzii  in care sunt multe pesteri de multe veacuri,pentru ca acest munte de stanca este taiat de  Valea Hasdatului , care vine din muntii Apuseni ai Ardealului si se varsa in Aries, de sus de Turda. Peste crapatura aceea mare de stanca, spun ca a sarit un
Citeste - Legenda Cheii Turzii

Legenda lacului Doamnei

Se afla la o distanta de 5km de oras, spre miazazi, situat intre doua dealuri, la est si la nord ;ca unul dintre dealuri, cel de la est, poate sa aiba o marime de 15km si ca pe coama lui, se vorbeste, ca pe timpul domniei lui Traian, ar fi fost o sosea lucrata de dansul.Pe aici, o doamna, voind a fugi de barbari… se scula si luand cu sine toate tezaurele domnesti, le puse intr-un car si purcese spre Caracal, unde voia sa-si afle azil scapand de
Citeste - Legenda lacului Doamnei

Margareta

Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de frumoasă, care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de frumos şi nespus de viteaz. Cei doi se iubesc şi plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor.Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat înÎndurerat şi dându-şi seama de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată trăi veşnic fără ca cineva să o poată atinge.
Citeste - Margareta

Lacramioara

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe, înţelepciune, cuminţenie. Cei doi copii crescuseră împreună şi îşi petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, oBăiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, de care era nedespărţit, a început atunci să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi grădinile unde se jucau pâna atunci cei doi prinţi. Prinţul a fugit de la castel şi s-a ascuns de lume, pentru a nu fi văzut de ceilalţi că îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare.
Citeste - Lacramioara

Crinul

Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare. Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată. Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.
Citeste - Crinul

Camelia

Legenda spune că trăia odată o fiică de împărat deosebit de frumoasă, dar deosebit de singură. Numele ei era Camelia. Mare parte a timpului şi-o petrecea vorbind cu florile. Le învăţase limbajul.În împărăţia peste care tatăl fetei domnea, trăia un balaur care obişnuia să mănânce toate fetele în vârstă de 14 ani. Cu cât Camelia se apropia mai mult de împlinirea acestor ani, cu atât era înconjurată de armate de străjeri careSimţeau, pe undeva, că orice ar fi făcut, nu îşi puteau proteja lumina ochilor lor, viaţa lor.În ciuda gărzilor răspândite prin toate ungherele castelului, balaurul reuşi să pătrundă înăuntru şi o răpi pe fată. Urma să o aducă departe şi să o mănânce.În drumul spre locul unde locuia balaurul, Camelia imploră florile de pe pajiştile pe unde trecea să o transforme în floare şi să o salveze. Florile îi ascultară voia.O transformară într-o floare fină şi delicată pe care balaurul o scăpă din gheare.Cum atinse pământul, prinse rădăcini. Făcu să răsară noi flori în cele mai variate culori şi forme … cameliile.
Citeste - Camelia

Vioreaua

Printesa Viorica, cea mai tanara si mai frumoasa dintre fiicele imparatului regatului florilor, a fost ursita de cea de-a douasprezecea ursitoare, ca in primavara varstei de 12 ani sa fie rapita de Zana Florilor. Si asa s-a si intamplat: a fost rapita la 12 ani, prefacuta intr-o floare albastra şi asezata intre celelalte flori din gradina Zanei Florilor. Nu intamplator, o viorea rezista de obicei doar 12 saptamani pana cand se ofileste.
Citeste - Vioreaua

Ghiocelul

Era cea mai mica si firava floare din gradina in care, intr-o zi, a coborat printesa-raza de soare ca sa culeaga o floare pentru a si-o pune in par. In drumul ei prin gradina, printesa a rupt din greseala, cu trena rochiei sale codita ghiocelului. Si i-a parut atat de rau incat a vindecat-o pe data si s-a oferit sa indeplineasca ghiocelului orice dorinta. El a cerut voie sa rasara primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul lui abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara! Raza de soare l-a sarutat si vraja a fost facuta.
Citeste - Ghiocelul

Trandafirul

A fost creat de zeita florilor, Chloris, din trupul unei nimfe moarte, foarte draga ei. Si pentru ca a vrut sa fie o floare fara pereche, Chloris i-a convocat pe ceilalti zei ca sa-i daruiasca ceva din atributele lor: Dyonissos i-a oferit parfumul ametitor, cele 3 Gratii i-au dat stralucirea, veselia si farmecul, iar Ares, zeul razboiului, i-a dat in dar spinii, pentru ca floarea sa isi poata apara frumusetea.
Citeste - Trandafirul

Narcisa

Ar fi aparut la moartea lui Narcis, un tanar foarte frumos care, pentru ca era indiferent la dragostea pe care i-o aratau nimfele, a fost pedepsit sa se indragosteasca de el insusi. Numai ca tot asa isi va gasi si moartea, intr-o zi cand, trecand pe langa un lac isi vazu chipul frumos in oglinda apei - vrand sa imbratiseze chipul din apa, Narcis a cazut in adancuri si s-a inecat. Nimfele au venit sa il planga si l-au transformat intr-o floare galbena mereu capul in jos - care sa le aminteasca mereu de iubitul lor care se admira in oglinda apei.
Citeste - Narcisa

Margareta

Era o printesa deosebit de frumoasa, indragostita de un print frumos si viteaz. Dar, pentru ca la nastere fusese promisa Imparatului Florilor, acesta il provoaca pe print la duel si il omoara. Margareta se roaga sa moara mai bine decat sa fie a Imparatului Florilor ,iar ruga ii este ascultata. Dandu-si seama de greseala facuta, Imparatul Florilor o transforma intr-o floare alba, pentru ca aceasta sa poata trai vesnic fara ca cineva sa o poata atinge.
Citeste - Margareta

Brandusa

Era fata cea mai mica a imparatului Florilor. S-a casatorit cu printul pe care-l iubea, numai ca fericirea i-a fost curmata chiar a doua zi cand, zmeul l-a rapit pe print si l-a dus la castelul sau pentru a-l sacrifica. Brandusa insasi va lupta impotriva zmeului, cu sabii si palose, iar dupa 7 zile si 7 nopti reuseste sa il ucida si sa isi salveze iubitul.
Citeste - Brandusa

Floarea soarelui

Indragostita de Apollo - zeul soarelui, Clydie (o nimfa a stejarului) se uita toata ziua la iubitul ei Soare. Dragostea nu ii era impartasita dar ea, continua sa se uite la el de la rasarit pana la apus pana cand, printr-o minune, trupul nimfei s-a transformat intr-o floare. Picioarele i-au devenit o tulpina zvelta, iar fata o floare de soare. Parul ei balai a devenit un sirag de petale galbene. Transformata intr-o floare, Clydie inca se mai uita dupa soare in fiecare zi.
Citeste - Floarea soarelui

Legenda spanzuratului din Deleni

Se zice ca undeva la tara, intr-un catun foarte sarac, traiau un sot si o sotie care nu se intelegeau deloc. Lui ii placea bautura, iar ea era pisaloaga din cale afara. Cand sotul era treaz, mai era cum mai era, dar de indata ce sotul se imbata era prapad. Se certau, se fugareau, se bateau de-i stia tot satul. Alaturi de casa lor traia o vecina batrana care, dupa fiecare cearta, il mustra pe sot: „Bine mai, Ioane, da’ tie nu ti-e rusine sa te porti
Citeste - Legenda spanzuratului din Deleni

Comorile Isvernei

Fiecare munte are pesterile sale si fiecare pestera are o comoara. Sau cel putin o legenda despre o comoara. Sub virful lui Stan si Piatra Mare se afla pesterile cu comorile lui Tudor Vladimirescu. In Valea Tesnei si sub Piatra Cosutei sunt comorile lui Duncea. La Topolnita se afla rezervele de aur ale dacilor. La Cernavarf este ascuns tezaurul printului sarb Obrenovici. Iar pestera Isverna, zice-se, gazduieste un depozit de argint al Imperiului Austro-Ungar, ascuns din ordinul imparatesei Maria Tereza.
Citeste - Comorile Isvernei

Legenda lui Iovan Iorgovan

De la casa de vinatoare Cimpusel, daca o apucam pe o poteca insemnata cu marcajul triunghi rosu, depasim piriul Ursu, o stina si o pepiniera silvica, apoi incepem sa urcam peste citeva praguri si, tot tinind marcajul, intram intr-o padure frumoasa. Trecem apoi printr-o caldare glaciara avind pereti abrupti, in care se deschide gura unei grote mari, vizibila de la mare distanta, numita de popor pestera Iorgovanului. Poteca ne scoate
Citeste - Legenda lui Iovan Iorgovan

Legenda lui Vulcan si a flacaului Straja

La sud de Valea Lapusnicului, pe unde altadata se scurgea cel mai lung ghetar din Carpatii romanesti (13 km lungime, 300 m grosime), se afla asa-numitul Retezat Mic, alcatuit preponderent din calcare.
Aici se afla paradisul pesterilor (Pestera Ursoaicei, Pestera lui Zeicu, Dalma cu Brazi, Pestera cu Cuie), avenelor (Avenul din Stana Tomii) si cheilor (Butii, Scocului), dar si "resedinta" unui personaj legendar, Iovan Iorgovan, care l-a tarat pe balaur printre munti, sapand cu spinarea acestuia Valea Jarului. De numele acestui erou ne aminteste cel mai inalt varf din zona, Piatra Iorgovanului (2014 m), in care putem vedea, cu putina
Citeste - Legenda lui Vulcan si a flacaului Straja

Legenda Dornei

Mai inainte, toate satele ce tin de comuna Dorna ( acum Dorna Arini) formau o singura comuna cu Dorna Bucovineana, targusor in care se afla si resedinta comunei. Tot teritoriul era o singura razasie data de Stefan Voda cel Mare in imprejurarile urmatoare, zice traditia: Voda pornise spre Ardeal pe valea Moldovei. Dar la Vama - cel mai vechi sat din cate sunt in imprejurimi, unde se crede ca se vamuiau toate
Citeste - Legenda Dornei

Legenda oualor rosii

Obiceiul cu inrositul oualor, după cum se ştie, este vechi şi în jurul său sunt multe legende. De pe la bătrânii noştrii s-a aflat între altele şi acesta legenda de ce se fac oua rosii de Pasti:
Duminică dimineaţa prin zori, mergând femeile la tămâiat şi găsind mormântul gol, cu piatra ridicată, iar din gura îngerului ce sta lângă mormânt, aflând că Mântuitorul
Citeste - Legenda oualor rosii

Legenda Piatra Corbului

Pornind din Bicaz pe DN12 in directia Cheile Bicazului si Lacu Rosu, la numai 2 km ne atrage atentia un impresionant portal de gresie, denumit Piatra Corbitei. Legenda sa cunoscuta de Alecu Russo si Mihail Sadoveanu ne destainuie intreaga frumusete a folclorului din aceasta parte a tarii.
Citeste - Legenda Piatra Corbului

Legenda Piatra Teiului

Cam la trei bătăi de puşcă, în faţa unei adâncituri, unde din nou cele două râuri vrăjmaşe se apropie, se zăreşte stând drept, căruntă ca un turn singuratic, o stâncă uriaşă (Piatra Teiului), care pare că răsare din şes şi se zvârle îndrăzneaţă spre ceruri. O ramură săracă de tei, pe care o clatină vântul, se caţără pe creasta ei. Înaltă de patruzeci de picioare, aşezată pe o temelie rotundă, potrivit tăiată,
Citeste - Legenda Piatra Teiului

Legenda orasului Siret

In partea despre răsărit a oraşului Siret se află un deal numit Ruina, din pricină că înainte cu vreo cîteva sute de ani se afla pe culmea lui o cetate măreaţă, din care, în timpul de faţă nu se văd numai nişte rămăşiţe.
In cetatea aceasta zice că a locuit fiul lui Sas-Vodă, care a domnit peste poporul român.
Citeste - Legenda orasului Siret

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.
Citeste - Balta Vrajitoarelor

Poeni, satul blestemat de lupi...

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de
Citeste - Poeni, satul blestemat de lupi...

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani nu doar pe prima pagina a cotidianelor romanesti, din pricina Mineriadei care a trecut pe aici, ci si in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o
Citeste - Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste
Citeste - Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii
Citeste - Blestemul comorilor din Baragan

Sinca Veche si enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a
Citeste - Sinca Veche si enigmele bisericii din stanca

Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece
Citeste - Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis

Legenda Manastirii Putna

Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Săhastru. Îi zicea lumea săhastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciţi prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.
Într-o seară veni peste dealul acesta, pe apa Viţeului, Ştefan şi cu un argat de-al său. El a fost dovedit de duşmani şi căta loc de odihnă. Şi s-a aşezat să se odihnească pe piatra aceea mare. Cum sta el aşa, iacă
Citeste - Legenda Manastirii Putna

Legenda Vrancei

De mult, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când Ţara Românească nu era unită încă şi ţinuturile Munteniei şi Moldovei aveau fiecare domnii lor, a fost o luptă mare între plăieşii lui Ştefăniţă şi armia turcească, care năpădise ca frunza şi iarba pe pământul Moldovei.
Bătălia a fost aprigă şi, din cauza numărului prea mare de duşmani, faţă de oastea lui Ştefan, moldovenii au căzut biruiţi.
Citeste - Legenda Vrancei

Legenda Stejarului din Borzesti

A fost odată un timp, pe când Molna şi Prutul nu făceau hotar între trei ţări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe o ţară largă, îndemânatică, locuită de un popor ager şi pământean.
De pe atunci şi până în zilele noastre rămas-a vorbă din tată-n fiu, cum că se încinsese odată un joc de copii pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, pe un soare frumos de primăvară. Ceata copiilor era împărţită în două tabere, una înfăţişa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre
Citeste - Legenda Stejarului din Borzesti

 
 
 
Director Web
Votati-ne in directorul ClickLink
eXTReMe Tracker